left click Ghinea

mai ales despre jocuri

main_3e70067c

Superlux HD-681

Ca orice om care are un anumit interes în producția de sunet și muzică, matur fiind thomann.de cutreieram. Și uitîndu-mă eu acolo la unele și la altele, am remarcat că în secțiunea dedicată căștilor (atît celor Hi-Fi cît și celor de studio), se află o marcă necunoscută mie, dar ale cărei produse par să primească mii de review-uri pozitive, de multe ori de 5 stele. Hmm, mi-am zis, ia să văd despre ce este vorba… Așa am luat contact pentru prima oară cu Superlux, un producător taiwanez de accesorii destinate studiourilor de producție muzicală și muzicienilor, printre care se află și căștile.

Modelul lor cel mai ieftin din această categorie este Superlux HD-681, pe care l-am găsit în România pe pagina fly-music.ro exact în perioada de Black Friday la un preț redus de 66 de lei, de la cel de 89 la care era disponibil în mod normal (la data scrierii acestui articol sînt la 101 lei). Dat fiind că o asemenea sumă poate fi cheltuită chiar și de unul ca mine, pentru ceva ce nu este de strictă necesitate, am luat greaua decizie de a cumpăra aceste căști, cu gîndul la o eventuală recenzie pentru leftclickghinea.ro, acceptînd o posibilă țeapă, pe care, repet, la banii ăștia pînă și eu o puteam absorbi fără să mă trezesc foarte des în timpul nopții urlînd scăldat de sudori reci.

Zis și făcut. Le-am cumpărat.

„Așa cum ne găsim”

Aici voi deturna un pic prezentul articol de la subiectul său pentru a face o precizare oarecum importantă: eu nu sînt un guru Hi-Fi superdotat și superexperimentat. Nope, absolut departe de mine asta. Eu am fost toată viața mea de pînă acum un foarte mare iubitor de muzică și de sunet, lipsit, însă, mereu, de capacitatea de a face banii necesari unei asemenea pasiuni ardente, dar costisitoare. Ceea ce am reușit, totuși, să pricep în domeniul audio s-a bazat pe diversele produse primite la test și pe vizitele prin ceva studiouri și pe la oameni de mult mai mare succes, unde capacitatea urechii mele de a observa și analiza m-a ajutat să învăț foarte rapid despre unele și altele. Acasă, însă, am fost la un nivel mult mai scăzut, semiprofesional, bazîndu-mă pe produse M-Audio accesibile ca preț și absolut rezonabile ca utilitate – iar aici am fost ajutat cu generozitate de-a lungul anilor de Andrei Constantinescu de la avaudiosys.ro, care nu mi-a cerut niciodată altceva în schimb decît perfecta mea imparțialitate în articolele pe care le-am scris despre produsele distribuite de firma cu pricina. Îi sînt etern dator lui Andrei.

Cu timpul, un alt prieten care a cunoscut succesul financiar m-a dotat cu o pereche de boxe monitor de studio Event 20/20 și cu o placă de sunet profesională RME HDSP 9632 – a beautiful piece of german engineering and manufacturing, o iubesc ca pe mine însumi. Tot pentru uzul personal mi-am mai luat o pereche de căști Audio Technica ATH-M40fs, și cam atît. Restul de experiență l-am căpătat, după cum am spus-o deja, de la produsele venite la test și de la diversele incursiuni în locuri bine dotate, în care urechea mea, binecuvîntată cu o oarecare capacitate de observație, analiză și memorare, a tras învățăturile necesare.

De-a lungul anilor, un producător mi-a cîștigat inima. Este vorba despre TC Electronic, ale căror interfețe audio Firewire, din seria Konnekt, mi-au atras atenția prin calitatea desăvîrșită, la toate capitolele. Problema a fost, la vremea apariției lor, că astfel de dispozitive erau foarte scumpe, mult peste posibilitățile mele. Dar iubirea adevărată nu cunoaște trecerea timpului, așa că am cumpărat de pe OLX cam toate interfețele TC Electronic apărute la vînzare second hand în a doua jumătate a anului trecut. Cu ajutorul prietenului Ciolan, pe care l-am sfătuit să se doteze cu o superbă Konnekt Live, am reușit să aduc pe biroul meu o interfață Konnekt 8, una Impact Twin și o Desktop Konnekt 6.

Astfel, pentru testarea căștilor (și audiție, în general), folosesc ieșirea de cască de la Konnekt 6, ce are calea sa dedicată, cu DAC propriu separat de ieșirea generală de monitorizare, și cu amplificator de cască de calitate superioară, capabil să „ducă” și modele cu impedanță de pînă la 600 de ohm. Aceasta nu este sub nicio formă o ieșire de cască Hi-Fi, ci una de uz profesional. Care ar fi diferența? Dificil de spus cuiva care nu cunoaște nuanțele celor două domenii – care se suprapun uneori. Well, o sculă profesională trebuie să ofere o imagine cît mai obiectivă asupra materialului audio, cît mai liniară, cît mai clinică, cît mai „rece”. O sculă Hi-Fi este, aproape prin definiție, exact același lucru, nu? adică o sculă capabilă de redare fidelă a materialui sonor, precum una profesională. Dar… în practică nu este deloc așa, iar pentru asta este suficient să vă uitați pe diversele forumuri de pasionați Hi-Fi, sau pe canalele de Youtube ale unor oameni precum John Darko, ori pe cel al producătorului american PS Audio. În realitate, Hi-Fi este acel spațiu în care se manifestă la maximum subiectivitatea pasională a iubitorilor de sunet, fie aceștia producători de scule sau clienți ai acestora. Totul în Hi-Fi este legat de caracter, de specific, de felul anume în care o sculă reproduce impecabil un material audio sursă. Știu, sună contradictoriu, dar veți observa în cîte cuvinte colorate se străduiește un audiofil să descrie experiența trăită cu o anume sculă Hi-Fi, și cîte nuanțe diferite discerne între echipamente care, pe hîrtie, ar trebui să sune exact la fel – and they donʼt. Din fericire.

Mulțumită minunatei deprecieri a produselor second hand nărăvașe în utilizare (precum interfețele audio Firewire, lucrul dracului cu ele), am reușit să mă poziționez în acel loc din care pot observa și analiza produse destul de pretențioase, precum căștile ce trag spre Hi-Fi, ori cele de gaming, avînd beneficiul unei scule audio profesionale clinice, obiective, lipsite de prea multă personalitate, dar consistentă calitativ, precum Konnekt 6. De aceea, vă rog să fiți avertizați, încă o dată, în privința poziției mele reale: nu sînt un guru Hi-Fi și nu dețin nicio sculă Hi-Fi.

Dar cînd pun urechea pe ceva, știu imediat cu ce se mănîncă și la masa cui se potrivește. Iar interfețele mele TC Electronic mă ajută foarte mult în această direcție.

De doi bani

Cînd curierul mi-a adus aceste căști, am avut un oarecare șoc. Pachetul nu este o cutie, ci o foaie de carton decupată în așa fel încît să prindă căștile în ea. Iar totul este ambalat într-o folie de plastic nu prea groasă. Mă rog, cei de la fly-music.ro au mai pus ceva pungă de polietilenă peste, dar, să fim serioși, căștile sînt ca și neprotejate în fața eventualei mînuiri mai puțin atente de către curieri, ori la o depozitare prin stivuire făcută după toate neregulile artei. And yet, miracol!, după ce am desfăcut pachetul am constatat că nu se produsese nicio catastrofă, căștile erau în stare impecabilă. Dar prima impresie, judecînd după calitatea modalității de împachetare, a fost că Superlux au redus cheltuielile pe această parte la minimul posibil – adică mai puțin de atît sînt doar pelea goală și cana cu apă de la robinet.

În pachet, alături de căști, am găsit un adaptor de la jack mic tată la jack mare tată și un săculeț de material sintetic în care căștile pot fi puse pentru transport sau depozitare. Deși materialul din care este făcut este unul comun, săculețul este foarte rezistent, iar închiderea cu șnur îl face practic și ușor de folosit – mi-a plăcut mult, chiar aveam nevoie de un asemenea accesoriu. Mi-a plăcut și adaptorul, aurit, ce are filet cu ajutorul căruia jack-ul mic al cablului căștilor, la rîndul lui prevăzut cu filet, poate fi „înșurubat” în adaptor pentru o mai bună rigiditate și stabilitate – iarăși, un amănunt practic care mi-a atras atenția.

Pe care, apoi, am îndreptat-o către căști… Băi, frate (sau soro, după gen), în viața mea nu am văzut materiale plastice mai ieftine decît cele din care sînt făcute aceste căști Superlux HD-681! Adică, vreau să spun, la ele pînă și plasticul este făcut din plastic… Banda care trece peste cap este un plastic de toată jena ca aspect și senzație tactilă, la fel și cupele căștilor iar cablul, Jesus Mary!, este de cea mai joasă speță imaginabilă, un material situat incert între plastic și cauciuc, cu elasticitate redusă și cu tendința de a-și păstra forma atunci cînd îl îndoi. Iar pernițele căștilor, cred eu, sînt dintre cele mai dizgrațioase plastice pe care le-am văzut la viața mea, nu permit niciun fel de ventilație, sînt niște plasticuri semirigide care te vor face să transpiri chiar și de la efortul de a-ți suge măselele după o masă oarecum copioasă.

Singura chestie care arată bine și dă senzația că ai de a face cu un obiect făcut de om, și nu cu ceva extrudat prin curul unui mamut electrotehnic găsit cu bateriile descărcate (și scurse) în permafrostrul cyberian, ei bine, singura chestie nedetestabilă din designul acestor căști este arcul metalic care asigură tensiunea necesară fixării căștilor pe urechi. Este metalic și negru, deci, mari probleme de estetică era cam greu să fi apărut aici – sper să nu ruginească.

A, și să nu uit ceva – banda care trece peste cap este ascuțită la margini, unde se mai află și ceva mici bavuri pe care nu le-a îndepărtat nimeni. Chiar a trebuit să fiu atent să nu mă tai în ea, am folosit un pic de șmirghel ca să îndepărtez momentan pericolul de retezare parțială a capului din neatenție.

Asta am observat la o primă vedere și pipăire a acestor căști, pe care le-am detestat cu moderație relativă de cum le-am scos din pachet.

După care m-am îndreptat către Desktop Konnekt-ul meu, le-am konnectat (yup, eu îmi permit asta) la ieșirea de cască, am pus albumul „Hours” al lui Bowie, FLAC în foobar2000 și am dat play.

„F*CK ME!!!”.

Semideschiderea

Totul era acolo unde trebuie să fie. În primul rînd, Bowie cînta în capul meu, era acolo, susurînd direct în glanda mea pineală și indicîndu-mi fără dubiu că toba mare care-mi rezona în occipital era la fel de reală precum cinelii și talgerele din parietale. Primul lucru care m-a izbit la aceste Superlux HD-681 a fost prezența muzicii și a elementelor ei, pe care le percepeam ca naturale și distincte. M-a frapat excelenta redare a tranzienților rapizi, care dau contur tuturor elementelor percusive și atacului fiecărui sunet. Asemenea tranzienți rapizi pe niște căști mai ieftine decît un coș de gunoi pentru bucătărie, oameni buni, asemenea tranzienți nu auzi pe căști care costă sub 100 de euro, și chiar și printre acelea, trebuie să știi pe care să le alegi ca să obții aceiași tranzienți rapizi.

Apoi am realizat cît de clar se aude basul. Se aude limpede, are prezență, la rîndul lui, dar fără să acopere cu niciun chip restul sunetelor. Basul este suveran în țara lui, în aceste căști, fără a încălca acordul de mastering încheiat cu celelalte instrumente din spectrul audibil, ce își au fiecare teritoriul lor rezervat de către inginerul de sunet care s-a ocupat de finalizarea înregistrării. Și pentru asta există o explicație.

Căștile Superlux HD-681 sînt căști semideschise, ceea ce înseamnă că în jur de 20% din suprafața cupelor căștilor este alcătuit din degajări, din goluri ce lasă aerul din spatele difuzoarelor să iasă din cupa căștilor. Un mare avantaj al unui astfel de design – dacă este bine făcut – este acela că presiunea exercitată de frecvențele joase asupra urechilor este mult mai scăzută decît în cazul căștilor complet închise. Două consecințe importante derivă de aici. Prima este aceea că audiția este mult mai puțin obositoare – da, oricît de mult v-ar plăcea basul mai puternic, acesta are tendința de a obosi urechea.

A doua consecință ține de psihoacustică – așa cum vă spuneam în articolul despre căștile SteelSeries Arctis Pro, frecvențele joase tind să „fure” atenția creierului de la restul spectrului audio. În audiția muzicală, asta se concretizează prin mascarea sunetelor în frecvență medie și înaltă, de către cele joase. Să nu vă imaginați, însă, că este vorba despre un fenomen lesne sesizabil, sunetele nu dispar ca prin farmec, dar o ureche educată va sesiza că detaliile lor sînt mult mai dificil de perceput. Să vă explic un pic mai în amănunt, deoarece este un element de mare importanță al calității audiției.

„Dă-l mai tare și închide-l!”

Veeți voi, sunetul unui violoncel, spre exemplu, conține armonice, pe lîngă sunetul de bază. Sunetul unei chitare electrice cu distorsiune sau fuzz pe deasupra conține foarte multe armonice. Toate aceste armonice sînt la o frecvență mai înaltă decît sunetul de bază al instrumentului, cu care se află într-un anumit raport matematic. Aceste sunete, armonicele, sînt ca un fel de „blăniță” peste sunetul de bază, uneori mai groasă și stufoasă, alteori abia apărută sub forma unor peri fini – dar, oricum ar fi aceste armonice, ele conferă caracterul unui instrument, unei voci, unui sunet. Dacă basul este prea puternic, dacă exercită asupra urechii o presiune prea mare, creierul are tendința să ignore tot mai mult din informația „stocată” în conținutul de armonice al unui sunet. Astfel, creierul pierde din vedere detaliile esențiale care dau caracter fiecărui instrument, sunet sau voce din materialul muzical.

La folosirea căștilor deschise sau semideschise, basul este mult mai controlat, este strunit mult mai bine, nu mai exercită asupra urechii acea presiune care tinde să mascheze detaliile esențiale din conținutul armonic al sunetelor. Pur și simplu, spre exemplu, aceeași chitară Fender Telecaster pe care o știam cum sună printr-un fuzz pe atîtea înregistrări, acum o redescopeream ca personalitate, prin bogăția detaliilor armonice, pe care aceste Superlux HD-681 de două parale le lăsau la vedere, aproape moca, tuturor.

Să nu vă imaginați, însă, că se pierde basul. Nope, tocmai asta este una dintre magiile ce lucrează într-o cască semideschisă bine făcută – basul se aude chiar mai bine, mai detaliat, mai viu, deoarece, atenție la paradox – NU SE MAI MASCHEAZĂ PE SINE! Yup, sună absolut ciudat, dar, please bear with me for a little more, să vă mai explic ceva.

Firma Waves are, printre enorm de multele sale efecte de procesare audio, un proces pe care l-au și patentat, numit Maxx Bass. Acesta este destinat a oferi bas pe scule audio dotate cu difuzoare de mici dimensiuni, care, în mod normal, nu ar putea coborî foarte jos în spectrul audibil, pentru a reda efectiv, fizic, acel bas. OK, toate bune și frumoase, dar cum se poate face asta? Ei bine, tot psihoacustica intervine și aici – adică știința păcălirii creierului prin intermediul urechii. Se detectează frecvența basului din materialul audio, iar procesul Maxx Bass sintetizează armonice superioare ale acestuia, după care atenuează basul original. Ce se va întîmpla? Deși basul original se aude acum mult mai încet, astfel încît să nu afecteze difuzoarele de mici dimensiuni, creierul îl aude în continuare ca și cum ar fi acolo, ba chiar la volum rezonabil de mare. Prezența acelor armonice generate pornind de la basul original păcălește creierul cum că aude chiar basul original.

Revenind acum la căștile noastre semideschise, ce similitudini putem descoperi? Hmm, păi, un sunet precum cel al unei chitare bas, al unui violoncel/contrabas sau sintetizator de bas, conține o multitudine de armonice superioare ale sunetului de bază al instrumentului. În momentul în care presiunea sonoră a basului scade, acesta nu-și mai maschează propriile armonice superioare din sunetul acestor instrumente, iar creierul, pornind de la aceste armonice, începe să capete o mai bună percepție a sunetului de bază, pornind de la fenomenul psihoacustic exploatat de procesul Waves Maxx Bass.

Cum ar veni, dă basul mai încet ca să-l auzi… Funny thing, nu-i așa? Dar care este diferența dintre cele două tipuri de bas, cel dezlănțuit ca volum și care exercită o presiune acustică mare asupra urechii (precum la căștile închise) și cel redat de căștile semideschise și deschise? Ei bine, la căștile închise vei simți fizic, mecanic, basul, dar vei avea o mult mai scăzută percepție a detaliilor sale armonice, care sînt mascate. Mai mult, cînd basul are un rol melodic mai important, creierul va avea dificultăți în articularea internă, în percepția interioară a melodiei și a înălțimii sunetului de bază. În timp ce la căștile semideschise și închise, presiunea sonoră, energia efectivă, măsurabilă fizic, a sunetelor din frecvență joasă, este semnificativ mai mică. Dar percepția de către creier a basului este foarte bună în continuare, deoarece armonicele superioare ale acestuia nu mai sînt mascate, și prin asta ajută creierul la a simți că ascultă bas. Da, senzația fizică, reală, de bas care te cutremură, nu mai există, sau este redusă, dar crește precizia cu care creierul sesizează conținutul melodic al intrumentelor din frecvență joasă, înălțimea reală a notelor emise de acestea și, foarte important, detaliile fine ce definesc sunetul unui instrument sau voci.

Astfel, între un bas de mare presiune acustică al unei căști închise și unul bine strunit de o cască semideschisă, vei pierde forță brută, dar vei cîștiga muzică, expresivitate, sensibilitate, fără a avea senzația și că pierzi bas. Scade „fizicalitatea” și crește muzicalitatea. Acum începe să se deslușească paradoxul despre care vorbeam: dă basul mai încet ca să îl poți auzi? Dacă am fi într-o lume perfectă, a undelor acustice sinusoidale impecabile, a urechilor de diamant și a creierelor de cristal de cuarț, toate aceste lucruri nu ar avea niciun sens. Dar, în universul în care trăim, lucrurile se așează în așa fel încît armonicele unui sunet sînt mai importante, pentru percepția de către creier a muzicii și instrumentelor, decît sunetul de bază al acestora. Nu uitați niciodată asta atunci cînd vreți să înțelegeți cum funcționează un sistem audio, pentru că vă va fi de mare folos să-l judecați pornind de la acest principiu.

Xtal(ent)

Bineînțeles, pentru ca toate acestea să funcționeze la căștile semideschise Superlux HD-681, este necesar ca acestea să redea foarte bine zona dintre bas și medii, adică acolo unde se află joasele înalte și mediile joase, locul în care veți găsi armonicele importante pentru definirea unui instrument „de bas”. Și trebuie să vă spun că HD-681 sînt impecabile în zona respectivă din spectrul audibil, din nou, spre marea mea surpriză, dacă este să mă iau după prima impresie vizuală și tactilă. Așa se face că basul redat de HD-681 este foarte plăcut, prezent, bine definit, puternic, dar fără a acoperi nimic din restul spectrului audibil – perii fini ai tuturor sunetelor sînt perfect sesizabili.

Grație acestor calități, HD-681 au trecut cu brio testul dificil al renumitului album Aphex Twin „Selected Ambient Works 85-92”. Dacă veți asculta acest material, veți observa că basul are un important rol melodic în piese, iar în unele locuri pare să-și depășească postura de acompaniament și fundație, devenind mult mai vioi sub aspectul melodiei, al temelor expuse. Da, prima reacție a neofitului este să fie atras numai de fizicalitatea, de forța acestui aproape sub-bas de pe albumul Aphex Twin cu pricina, și să se lase doar în seama energiei pulsatorii degajate de acesta. Cu HD-681 am putut evita această capcană, bucurîndu-mă de adevăratul bas din „Selected Ambient Works 85-92”, care este unul distinct, viu, inventiv melodic, foarte muzical.

Dar aceste căști nu sună bine numai în frecvențele joase, ele redau foarte bine întreg spectrul audio. Mediile sînt plăcute, fără exagerări, aș zice că sînt chiar relaxate. La fel îmi par și înaltele – dar aici intervine și percepția mea subiectivă, de om ajuns la 50 de ani care, în mod natural, nu mai aude chiar atît de sus în frecvență. Din cîte am citit în multele review-uri online dedicate acestor căști, urechile mai sensibile la frecvențe înalte le vor simți mai puternic la HD-681 decît cei ca mine, ceea ce înseamnă că ele emit mai mult în frecvență înaltă decît pot eu percepe. Aș spune, totuși, despre înalte, că nu sînt la fel de detaliate precum la alte căști semideschise, dar din clase de preț superioare. Nu este ceva care să deranjeze, nu se resimte ca o lipsă supărătoare de detaliu, dar este de menționat, fie și numai pentru a lămuri cititorul că, na, totuși, nu avem de a face cu căști minune, ci cu niște căști fenomenale în zona lor de preț – și foarte bune între căștile care costă de 4-5 ori mai mult.

De altfel, aș mai adăuga aici o mică observație privind un minus al acestor căști. Mi se pare că dinamica lor se îngustează în mediile înalte. Practic, în piesele muzicale în care se aglomerează multe instrumente și voci în mediile înalte se poate ajunge la limita de dinamică, fapt concretizat nu prin distorsiune audibilă, ci prin senzația de aglomerare, de pierdere a clarității în respectiva zonă de frecvență. Nu este ceva care să conteze foarte mult, aș zice că numai în jur de 10% din materialul muzical pe care l-am ascultat, din cele mai variate genuri și stiluri, a fost afectat de această problemă, și chiar și atunci rareori am fost deranjat de asta, dar este un lucru care trebuie menționat, pentru că poate face diferența între un model de căști și altul, între o alegere și alta.

The best F.M.

Pe lîngă chestiunea justei reprezentări a basului din materialul muzical, căștile semideschise, precum HD-681, mai prezintă un mare avantaj: scena lor acustică (sound stage-ul) este mult mai largă decît a căștilor închise. Spațiul sonor al acestor HD-681 este impresionant de larg, iar elementele materialului muzical sînt distincte, fiecare își are corpul propriu, așezat la locul său în spațiul sonor. Pe un material audio bine produs, căștile acestea te vor lăsa să auzi cu claritate și naturalețe fiecare instrument, sunet și voce în parte. Nu există îngrămădeală, sunetele nu se stivuiesc indistinct unele peste altele, nu există talmeș-balmeș, ori claie peste grămadă, cu HD-681. Există ordine și curățenie, ca să zic așa, adică un spațiu sonor larg, relaxant, plăcut, coerent.

Ceea ce m-a frapat la acest model de cască a fost versatilitatea lui. Neavînd un caracter prea marcat în nicio bandă de frecvențe, dar fiind clare, cu tranzienți rapizi excelenți, se potrivesc aproape la orice fel de muzică. OK, așa cum am mai spus-o, dacă ești un basshead dependent de energia fizică a frecvențelor joase, poate că niște căști semideschise precum HD-681 nu sînt pentru tine. Altfel, însă, ele vor face față cu brio cam la orice vei reda prin ele. Mică mențiune onorabilă, totuși: chitarele de orice fel de rock/metal/punk/industrial sună foarte fain prin HD-681. Și jazz-ul – I mean, poți auzi un contrabas sunînd așa cum trebuie. Și toate astea la 100 de lei, cît costă acum. Incredibil.

Versatilitatea asta le recomandă la filme, dar și la jocuri. De fapt, ce să o mai dau pe după gard: de cînd mi-am cumpărat aceste căști nu am mai folosit deloc HyperX Cloud Revolver-urile mele, nici la audiție, nici în jocuri sau la filme. Aproape că mă enervează deja, cînd le pun pe urechi. Nu-mi mai place tocmai basul lor proeminent de căști închise, și nici în frecvență înaltă nu sînt la fel de prezente precum Superlux HD-681. Am renunțat la HyperX-uri, pur și simplu. De două luni de zile, de cînd mi-am luat HD-681, am stat aproape tot timpul cu ele pe urechi. Combinația dintre ele și ieșirea de cască a Desktop Konnektului meu este atît de faină încît nu îmi mai vine să ascult nici în boxe, deși Event-urile mele sînt FOARTE faine.

Și, ho-ho, să nu credeți că nu m-am jucat cu ele pe urechi! Am jucat cu ele Amnesia: Rebirth și experiența audio a fost ireală. Am jucat întreg Thief Gold-ul cu ele pe urechi și am auzit, în sfîrșit, ceea ce era de auzit. Acum sînt la Thief 2, pe care îl joc cu urechile căscate la maximum sub cupele acestor HD-681. Este, pur și simplu, altceva, ceva mult mai bun decît ceea ce mi-au oferit căștile de gaming pe care le-am testat pînă acum. Da, căști specializate pentru jucători de performanță, precum cele de la SteelSeries, încă își justifică existența, cu vîrf și îndesat. Dar, în afara căștilor create de ingineri anume pentru astfel de cazuri speciale, pot spune că degeaba pui un microfon pe o cască închisă și lipești pe ea eticheta de „gaming”, că asta nu spune absolut nimic. HD-681, căști de doi lei făcute din materiale de două parale, mi-au oferit mai multe satisfacții sonore decît orice cască cu pretenții că ar fi „de gaming” (repet, cu excepția căștilor adevărate de gaming, precum cele de la SteelSeries, de care încă sînt foarte impresionat).

Am cumpărat aceste căști la reducere, cu 66 de lei, și cred că niciodată nu mi-a adus atîta bucurie o sumă de bani atît de mică. Randamentul de fericire al acestei achiziții este fără egal în toată viața mea. Vreau să spun, fie și numai pentru momentul în care a început „Dancing”-ul lui Paolo Conte de pe albumul „Max Live in Canada” și am auzit contrabasul ăla care lucrează atît de fain împreună cu toba mare, pot spune că merita să dau banii ăștia – ori, de astfel de momente am, încă, parte în fiecare zi. Yup, încă sînt în lunile de miere cu HD-681. Se repetă foarte des acel „F*CK ME!!!” pe care mi l-a smuls prima măsură din „Thursdayʼs Child”-ul lui Bowie, cea dintîi piesă pe care am ascultat-o pe HD-681. Cel mai recent mi s-a întîmplat asta cu „Cor do Amor” de pe albumul „Cosmopoly” al lui Andreas Vollenweider – cum poate să sune atît de bine o cască de 101 lei? Cum???… „Cor do Amor” este o piesă extrem de pretențioasă acustic, iar HD-681-urile o poartă fără de cusur, de fapt poartă întregul album, presărat peste tot cu percusivități în toate benzile de frecvență și cu sub-bas acustic, bașca voci pline de caracter – și totul se aude distinct, cald, puternic și delicat.

Mi-a mai plăcut la HD-681 și felul în care se înțeleg cu decodoarele surround destinate căștilor. Sînt excelente pentru filme, reprezentarea tridimensională a spațiului sonor cinematic este detaliată și precisă pozițional. Bineînțeles, vorbind despre sunetul 3D, aceleași calități manifestă HD-681 și în jocuri.

Copia și ghionoaia

Aici trebuie să vă spun despre HD-681 că sînt, de fapt niște copii de AKG K-240, căști destinate muzicienilor și studiourilor de producție muzicală. De fapt, toate căștile produse de Superlux sînt copii foarte ieftine ale unor modele consacrate ale unor producători de renume, precum Sennheiser, Beyerdynamic sau AKG. Dar nu este vorba de copii făcute mecanic, la matriță, după planuri subtilizate de la alții, ci despre „reinterpretări” ale originalelor, realizate de către ingineri din Taiwan care își cunosc foarte bine meseria. De altfel, sînt cîteva cazuri în care utilizatori cu experiență spun că le preferă căștilor copiate, pentru că sună mai bine.

Iar o dovadă a faptului este vorba despre copii „originale” este tocmai intervenția acelor ingineri în designul căștilor Superlux, ca urmare a feedback-ului primit de la utilizatori. Astfel, unele dintre aceste căști au suferit modificări de-a lungul mai multor generații, precum este cazul și cu HD-681. Despre prima generație a acestor căști s-a spus că au înalte prea „străpungătoare” („piercing”), care deranjau. Din acest motiv a apărut a doua generație de HD-681, cele existente acum pe piață, care au un material cu proprietăți acustice speciale amplasat deasupra difuzoarelor și fixat în cupe de către pernițele căștilor. Acesta a moderat înaltele, aducînd totul la o liniaritate mulțumitoare.

Asta nu este o modalitate neobișnuită de a acționa asupra caracterului unor căști, astfel de materiale se folosesc pe scară largă în industria audio de profil. De altfel, tocmai aici se găsește potențialul mare de modabilitate al unor căști – atît prin schimbarea unor materiale de acest fel, dar și prin înlocuirea pernițelor căștilor, un utilizator poate configura o cască în așa fel încît să se potrivească mai bine nevoilor sale, ori preferințelor sale, sau caracteristicilor propriului aparat auditiv. Impactul unor asemenea modificări nu este doar unul estetic, ori de confort, orice modificare aduce cu sine schimbări și în caracteristicile audio ale căștilor, în caracterul emisiei lor sonore.

În fapt, există o lume întreagă a modificării căștilor și o piață serioasă de materiale dedicate acestei îndeletniciri. Pe pagini web precum Aliexpress sînt foarte multe firme care oferă pernițe de variate dimensiuni și din diverse materiale, precum și materiale cu proprietăți acustice speciale, ce pot fi folosite pentru a înlocui pe cele venite de la producător, pentru a transforma căștile „vanilla” în căștile tale, modificate după gustul și experiența ta. Dacă vreți să pătrundeți într-o astfel de lume, un model de cască extrem de ieftin, dar cu excelent potențial, precum Superlux HD-681, este o platformă de modificare ideală atît pentru începători, cît și pentru pasionații cu mai multă experiență. Există forumuri și comunități de audiofili în care se pot obține informații care să vă orienteze în acest sens. Și, dat fiind faptul că, în general, căștile Superlux sînt copii identice dimensional cu modele consacrate, de largă răspîndire, este foarte ușor să găsești materiale destinate originalelor, care se potrivesc fără probleme și Superlux-urilor.

Primul pas

Cum spuneam, căștile Superlux HD-681 sînt foarte versatile, iar asemănarea cu AKG-urile K-240 duce imediat cu gîndul la utilizarea lor de către muzicieni. Într-adevăr, și aici HD-681 sînt de folos, în opinia mea ele pot face față foarte bine la tracking și mixaj, în aplicații de amatori, ba chiar și profesionale. Evident, nu le vei pune pe urechile unui solist vocal, atunci cînd îl înregistrezi, pentru că, fiind semideschise, se scurge sunet prin deschiderile de pe cupe. Dar, pentru un instrumentist sau un inginer de sunet, HD-681 sînt numai bune – detaliu, tranzienți rapizi, liniaritate mulțumitoare în studio, toate acestea sînt argumente solide și pentru o astfel de utilizare. De preț, nu mai zic, căștile astea sînt vestite pentru că țin la tăvăleală și, la o adică, sînt atît de ieftine încît pot fi oricînd înlocuite cu altele la fel.

În plus, acum, după ce le-am folosit continuu vreme de două luni, pot spune că HD-681 sînt uimitor de comode, atît la purtare, cît și la audiție. Deși la început am fost nemulțumit de materialele ieftine, designul lor este atît de bun și greutatea atît de mică încît am început să nu le mai simt pe urechi, după ore și ore de utilizare. Este o perfomanță un pic șocantă pentru căști atît de ieftine. Pe de altă parte, HD-681 sînt căști confortabile și la audiție, nu îmi obosesc deloc auzul, nu au frecvențe rezonante supărătoare, au o emisie relaxantă, destinsă, fără impact negativ asupra sistemului nervos. Audiția cu ele este lejeră sub aspect sonor.

Acestea toate fiind zise, vi le recomand din toată inima. Sînt un excelent model de căști pentru intrarea în lumea Hi-Fi, măcar atît cît să întrezăriți suficient din mirajul mereu îndepărtat al Fetei Morgana care este acest domeniu. Și nu vă lăsați înșelați de prețul lor, pentru că sînt cel puțin la fel de bune precum modele ce costă de cîteva ori mai mult. De aceea, vă spun că merită să le cumpărați chiar și dacă nu aveți un DAC de calitate, ori o placă de sunet cu ieșire de cască de mare-mare performanță. Aceste căști vă vor dezvălui lucruri noi, surprinzătoare, despre ceea ce aveți deja ca sistem audio, chiar și dacă este vorba despre ieșirea de cască a plăcii de sunet onboard – mai ales că, de cîțiva ani încoace, orice placă de bază un pic mai scumpă oferă o ieșire de cască cel puțin decentă spre bună. Și există o mare probabilitate ca noutățile pe care le veți auzi în aceste căști, dar pe aceeași ieșire de cască onboard pe care o aveți de ani de zile și credeați că o cunoașteți îndeajuns, să vă determine să pășiți către mai bine, către o placă de sunet cu ieșire de cască foarte bună, sau către un DAC mai pretențios.

Superlux HD-681 ar putea fi începutul unei frumoase incursiuni în lumea sunetului.

 

P.S. Tocmai am avut încă un „F. M.!!!” moment, while listening to ”Take The Night Off” de pe „Once I Was An Eagle” al Laurei Marling. Cînd a intrat vocea plină de detaliu și expresivitate a femeii ăleia minunate… ce să vă mai spun?… Cum pot suna așa de bine 101 lei?…

I guess Iʼll just take the night off once more, așa cum fac de două luni încoace, de mă uită Dumnezeu pînă spre dimineață cu căștile astea pe urechi, ascultînd și ascultînd, fără să mă mai satur, pînă cînd vine jumătatea mea să mă trimită imperativ la culcare. De data asta îmi voi trage și un coniac lîngă mine, sărbătorind finalizarea încă unui articol pentru leftclickghinea.ro – nu uitați, dacă doriți să mă citiți și auziți în continuare, vă rog frumos: patronați-mă!