Mă numesc Marius Ghinea și am scris vreme de 16 ani pentru revista Level și 18 ani pentru revista Chip, după care am colaborat timp de 3 ani la proiectul Nivelul 2.
De cîțiva ani lucrez la propriile concepte și designuri de jocuri abstracte de strategie (boardgames, carevasăzică), avansînd inclusiv în realizarea versiunii software a acestora. În paralel am hotărît să revin la jurnalism, de această dată online. Astfel a apărut pagina leftclickghinea.ro, în care doresc să fiu eu însumi în tot ceea ce scriu, așa cum mulți dintre voi mă cunosc deja din Level și Chip.
Pe pagina leftclickghinea.ro, rubricile „review” și „retro” sînt cele axate în principal pe jocuri.
„review” și „retro” sînt rubrici clasice – recenzii despre titluri cît de cît noi și despre jocuri mai mult sau mai puțin vechi. la „retro” poate că nu toate articolele sînt recenzii, dar subiectele sînt toate retro.
Rubrica „audio” este dedicată pasiunii mele de o viață – sunetul – cuprinzînd recenzii de dispozitive și prezentări de tehnologii destinate în principal jucătorilor. Căști de gaming, interfețe audio, sisteme audio stereo, 2.1 și 5.1, dar și sfaturi și idei privind sunetul pentru jocuri, filme și audiție muzicală, toate acestea alcătuiesc materialul editorial al rubricii „audio”.
leftclickghinea.ro este mai ales despre jocuri. ceea ce înseamnă că veți găsi aici și articole cu subiecte ce pornesc ușor-ușor pe diverse arături, poate chiar cu totul altele decît jocurile. în rubrica „ghinizme și ciolănisme” veți găsi asemenea texte, urmașe în linie dreaptă ale celor apărute în rubrica de „mugetări” a sitului Level original. Nu este vorba numai despre ghinizme deoarece prietenul și colegul cioLAN (aka Vladimir Ciolan) și-a manifestat intenția de a-și pune semnătura sub diverse„ciolănisme”, aici, pe leftclickghinea.ro. Credeți-mă, sînt fericit să am privilegiul de a fi primul care-i citește producțiile.
„cpt. Vinyl” nu înseamnă „căpitanul Vinyl”, ci „capture Vinyl”, dar poate că mă complac în poziția de „captain Vinyl”, a cărui unică superputere este aceea că de două ori pe lună înregistrează și recondiționează, în foarte bune condiții tehnice, cîte un disc de vinil, din colecția proprie sau din alte surse.
După ce salt vinilul pe Youtube, îl găsiți la rubrica „cpt. Vinyl”.
Din motive pe care le veți afla apăsînd butonul „politica de confidențialitate”, așezat mai către dreapta celui de „about”, pe pagina leftclickghinea nu se postează comentarii, iar de newsletter nici nu poate fi vorba. Așa că vă invit ca, pentru feedback și informare rapidă, să urmăriți paginile leftclickghinea de pe Facebook, Twitter, eventual și canalul de Youtube.
În același scop vă este de folos și forumul paginii „cînd apare revista”, unde, prin amabilitatea creatorilor și administratorilor săi, fani de anduranță ai revistei Level, pagina leftclickghinea.ro are o secțiune dedicată, actualizată constant – apăsați butonul „forum” și ajungeți acolo!