Despre Yaga am aflat prima oară pe pagina de Facebook a RGDA (Romanian Game Developers Association). Numele jocului mi-a atras atenția înainte de toate, deoarece știam despre Yaga că este un personaj al basmelor rusești, la fel de celebru precum Ilia Muromeț. Atîta doar că Yaga este o babă, după cum o aflăm din titlul uneia dintre piesele ce alcătuiesc „Tablouri dintr-o expoziție” a lui Musorgsky, în timp ce Ilia Muromeț e un viteaz ce a dat numele unui bombardier rusesc folosit în Primul Război Mondial.

Am dat like paginii de Facebook a jocului Yaga, dornic să aflu mai multe despre acesta, pe măsură ce dezvoltatorii săi, românii de la Breadcrumbs, l-ar fi adus mai aproape de finalizare. Și uite-așa ajungem la sfîrșitul anului trecut, cînd, iaca: se lansează Yaga! Nu m-am uitat imediat peste detaliile acestei lansări, deși aveam în minte să-i acord atenție – eram pur și simplu prea ocupat cu dezvoltarea paginii de web pe care vă aflați acum. Însă o postare de pe Facebook, posibil aparținînd chiar paginii jocului, conținea un link către coloana sonoră oficială a acestui titlu, aflată pe canalul de Youtube al distribuitorului Yaga, Versus Evil. Curios, am dat click… and that escalated quickly!
Vreo două săptămîni, la noi în casă s-a ascultat acel clip cu coloana sonoră a Yaga, nu oricum, ci în heavy rotation. Fermecat, am trimis un mesaj către dezvoltatori, rugîndu-i să-mi ofere o cheie de review pentru joc, fiindcă muzica m-a făcut mai mult decît curios. În cîteva minute (incredibil, Breadcrumbs, mulțumesc frumos!) primeam un mesaj de răspuns cu o cheie de Epic Store pentru Yaga – momentan, pentru PC, jocul se găsește de vînzare numai pe magazinul Epic.

Ivan – amărăștean

Țarul vrea să-l piarză pe Ivan, fierarul. Se pare că Baba Yaga nu este străină de această dorință a Țarului – deoarece Baba Yaga vrea să-l piarză pe Țar. Așa ajunge Ivan să fie trimis la pierzanie de către Țar, în diverse slujbe grele. Și tot așa ajunge Ivan să primească ajutorul Babei Yaga, spre pierzania Țarului. Numai că Ivan are o problemă – este cumplit de ghinionist. Deoarece, cu prostească trufie, a sfidat duhul nepotrivit, ba chiar atît de nepotrivit că mai bine spărgea cîteva oglinzi decît să-i peroreze stupid în față pe tema norocului, Ivan s-a trezit că a rămas fără. Fără de noroc.

Ivan trebuie să se lupte, în misiunile sale, cu o grămadă variată de oponenți, și are la dipoziție atît o armă, un ciocan pe care și-l forjează singur, cît și o unealtă interschimbabilă, atașată de ciotul mîinii în care nu ține ciocanul. Da, Ivan are o mînă tăiată – ghinion, cum vă spuneam.
Din cele deja citite, ne dăm seama că este loc de învîrtit niște parametri, ca în orice RPG care se respectă: metalul folosit la crearea ciocanului oferă acestuia diverse proprietăți în lupte. Apoi la acest metal se mai pot adăuga pînă la trei ingrediente, care la rîndul lor augmentează proprietățile ciocanului, sau funcționează ca modificatori ai parametrilor existenți. Contează pe deasupra și ce semne ai ștanțat pe nicovala lui Ivan, semne aflate sub patronajul a șase vechi zeități păgîne slave. Iar craftingul vine la pachet și cu posibilitatea de a recupera din metalele și ingredientele folosite în alte arme, și aici existînd posibilitatea de upgrade a cantității de astfel de materiale devenite reciclabile.
Pe scurt, îți poți configura arma în incredibil de multe feluri, fiecare diferit în modul de acțiune în luptă. Și încă nu am vorbit de configurarea și îmbunătățirea uneltei folosite de Ivan… Sub aceste aspecte observăm diversitatea și varietatea oferite de joc.

Dar mergem mai departe pe aceeași idee și observăm că diversitatea se găsește și în dialoguri, la care există deseori patru variante de răspuns, corespunzătoare celor 4 tipologii, sau clase, de erou, pe care le poate adopta Ivan: drept (as in righteous), egoist, prost, agresiv. În funcție răspunsurile pe care le dă în conversații, Ivan acumulează puncte corespunzătoare respectivelor clase, iar anumite dialoguri, poțiuni sau posibilități de evoluție a personajului cu ocazia creșterii în nivel vor depinde de cît de drept, egoist, prost sau agresiv s-a dovedit nea Ivan de-a lungul timpului.
Însă lucrurile nu se opresc aici, diversitatea se manifestă și în alegerile oferite de către ursitoare înainte începerii fiecărei misiuni – spre exemplu, poți alege momentul zilei în care vei porni, iar asta schimbă diverși parametri, Ivan e mai rapid dimineața, Ivan e mai puternic după ce și-a luat prînzul, oponenții sînt mai slabi seara, chestiuni în genul ăsta.

Pe parcursul jocului, te poți întîlni cu personaje capabile să îți ofere binecuvîntări, sau care te blestemă, ceea ce îți poate influența oricare dintre nenumărații parametri ai personajului și comportamentului acestuia. Care parametri sînt afectați și de diversele obiecte pe care le poți purta asupra ta, gen bijuterii și amulete, din cele magice și aducătoare de folos.

Dar totul te lovește la noroc – izbînzile în luptă, binecuvîntările, folosirea artefactelor magice, toate acestea îți cresc ghinionul. Iar cînd acesta atinge un anumit nivel maxim, apare duhul care l-a făcut nenorocos pe Ivan și îi ia ceva acestuia, în primul rînd orice binecuvîntare curent activă, iar apoi ceva din inventar. Care poate fi tocmai arma pe care o folosești, și pe care cu atîta drag și grijă ai forjat-o pe nicovală, din ingrediente atent selectate.

De pierdut mai pierzi și atunci cînd ești înviat după ce ai murit de tot – babele ursitoare îți iau la întîmplare ceva din inventar și te aduc înapoi la viață. Este adevărat că ai dreptul la o înviere gratuită pe nivel, fără să pierzi nimic – dar la cît am murit în jocul ăsta, am și pierdut pe măsură.

Ca Ivan în ceață

Vorbeam de întîmplare, de binecuvîntările Sfîntei Stochasta și ale Preacuviosului Random, de care ai parte în aproape orice moment al jocului. Păi nu am istovit subiectul, pentru că ar mai fi de amintit și întîlnirile întîmplătoare cu diverse altare închinate zeităților păgîne, ce oferă binecuvîntări sau obiecte folositoare dacă faci ce trebuie la respectivul altar. Tot întîmplător te poți întîlni cu arbori care să-ți dea sau să-ți ia, ducă cum îți e norocul. Și tot aici trebuie să pomenesc cioara (ori corbul?) care stă pe o piatră lîngă Ivan, de fiecare dată cînd acesta face popas, și care îi poate aduce acestuia, la întîmplare, un obiect, dacă este plătită la popasul anterior. Zburătoarea mai funcționează și ca un fel de negustor ad-hoc, mai are și alte funcții dar am uitat care, că nu am un manual în care să mă uit și nu mă apuc să pornesc jocul acum să caut, pentru că așa nu mai termin recenzia asta în vecii vecilor la cît ar tot trebui să repornesc jocul și să caut una, alta, să încerc să îmi amintesc diverse și să desțelenesc perpetuu materia subtilă de reguli și elemente ce alcătuiesc Yaga.

Pentru că oricît m-am chinuit și am căutat, nu am găsit un manual pentru acest titlu. Nicăieri. Iar tutorialul de la început este ca și inexistent, e ca și cum cineva a început să-l facă dar s-a oprit după explicațiile legate de deplasări și armă.
OK, aici și acum este momentul să deschid o discuție despre una dintre paradigmele jocului de tip role play, despre care vorbim atît de puțin spre deloc tocmai pentru că ne-am obișnuit într-atîta cu ea, încît numai eventuale anomalii mai pot aduce această paradigmă în atenția noastră: în RPG-uri sîntem obișnuiți să avem documentație.

Manualele de RPG, de obicei, conțin clasificări, descrieri și explicații ale elementelor jocului, între care foarte importante sînt clasele cu specificul lor, sistemul de caracteristici și aptitudini ale personajului, tipurile de upgrade-uri, de magii, de arme, dar și arborii de evoluție ai personajului la creșterea în nivel, pe domenii. Și multe altele. În plus, chiar în interfața jocului, poți vedea arborii de dezvoltare ce pot fi parcurși de personaj, vizibil de la bun început fiind și fiecare element aflat pe ramurile acestora. Adică, din start vezi în interfața majorității RPG-urilor că dacă alegi să dezvolți personajul pe magie, să zicem, specializările magice și fiecare componentă a acestora (cu valorile și efectele aferente) sînt vizibile, doar că nu sînt, încă, activate. La fel, dacă te axezi (ahem!) pe secure, se vede în joc întregul arbore al îndemînării și eficienței folosirii acestei arme, chiar înainte de a-l parcurge.

În Yaga nu se vede nimic. În Yaga nu am găsit un manual, o documentație, nimic care să-mi ofere acest tip de informație. Nu știu nici măcar care e treaba cu cele patru clase fundamentale de personaj – drept, egoist, prost și agresiv. Adică nu-mi este clar care este mecanismul după care acestea funcționează în joc și în ce fel contează. La creșterea în nivel îmi apar trei opțiuni (sau patru? nu-mi amintesc exact…) dintre care pot alege ceva pentru personajul meu, dar acestea vin, aparent, întîmplător, deși par să aibă legătură cu clasele din joc, nu știu, sînt nedumerit.

Practic, jocul este complet netransparent cu toți parametrii de Role Play implicați în evoluția și dezvoltarea personajului, singurul ajutor care îți este dat fiind posibilitatea de a vedea retroactiv ce caracteristici și îndemînări ai adunat în personajul tău.

Eu sînt Ivan

Și uite-așa ajungem la o altă discuție, una care ține de etica relației dintre producător (sau distribuitor) și client: este necesar un manual amănunțit în cazul unui astfel de joc? Sau este necesar măcar un element de interfață, ceva, care să te informeze asupra parametrilor de Role Play ai personajului, inclusiv în ceea ce privește arborii de upgrade ai caracteristicilor, skill-urilor, magiilor etc?

Uite, în cazul meu particular, asta a fost o reală problemă. Vă spun sincer că eu nu sînt jucător de action RPG-uri 2D cu elemente roguelike. Am fugit întodeauna de ele ca diavolul de el însuși. Numai că atunci cînd am cerut Yaga pentru review am avut impresia ca am de a face cu ceva gen Rage of Mages – din cauza temei rusești și a cartoonizării, înțelegeți. Odată ce am primit jocul și l-am instalat, hopa!, mi-am dat seama că am băgat-o pe mînecă – nu era deloc genul meu. Nu am capacitatea psihomotorie de a controla personajele în astfel de jocuri – și nici sistemul nervos necesar pentru acest gen de gameplay. Dar mi-era o asemenea rușine de oamenii de la Breadcrumbs să nu le joc Yaga-ul și să nu scriu un articol competent despre el, încît am făcut tot posibilul să îmi îndeplinesc datoria.

  

Există o diferență între efort și corvoadă. Este un efort să joci un titlu dificil, să faci față provocărilor acestuia. Este o corvoadă să faci același lucru în orb, fără să știi ce și cum despre ce presupune acel joc, fără să ai nici cea mai mică idee ce faci cu personajul tău și cum îl „construiești” pentru a fi potrivit stilului tău de joc și situațiilor în care ajungi. Practic, dacă aș fi știut dintr-un manual sau din interfața jocului ce căi ar fi bune de urmat pentru personajul meu, ce arbori și ce ramuri mi-erau potrivite, aș fi putut încerca să-l joc cu mai mult succes și mai puțină enervare. Așa, cu inventarul aproape gol în permanență de la cît am tooot murit și cu cele mai bune arme, pe care cu greu mi le-am făcut, luate ori de ursitoare, ori de duhul aducător de ghinion, am ajuns pînă la urmă să mă gîndesc la randamentul acestei întreprinderi ludice – timpul și energia cheltuite străduindu-mă să pătrund acest joc au un echivalent în bucuria pe care mi-o aduce?

Și am ajuns la concluzia că nu. Așa că am ieșit din joc, am răsuflat din greu, nemulțumit de nimicnicia-mi, și am stat o săptămînă să mă gîndesc ce aș putea scrie despre Yaga, în așa fel încît să-i fac dreptatea de care nu mă simțeam în stare.

Bagă, Ivane!

După o săptămînă de reflecție și de jucat un alt action RPG, unul în stil clasic, de care veți auzi la rubrica Retro, mi-am dat seama că asta e viața. Da, ați auzit bine, mi-a luat o săptămînă întreagă ca să emit, pînă la urmă, banalitatea banalităților, lozinca eternă a fataliștilor cu sau fără de voie: asta e viața!

Asta e viața, Ivan! Nu te-ai cerut să te naști, nu tu ai avut vreun cuvînt de spus cînd ai apărut pe lume în Evul Mediu, iar faptul că asta s-a întîmplat în Rusia (probabil kieviană), într-o familie săracă, mai mult ca sigur că nu a fost deloc alegerea ta. Restul, greutățile îndurate, drumurile desfundate, bunăvoința ineptă a ursitoarelor și randamentul scăzut al lucrărilor agricole de dimineață, prînz și toamnă, dragostea Țarului pentru tine, întîlnirile cu te miri ce dubioșenii generate procedural de soartă în mijlocul unor bălării la fel de discreționar răsărite din cîmpul de pixeli, scăparea propriului ciocan pe picior, pierderea unei mîini, învățatul din greșeli repetate iar și iar, blestemele și binecuvîntările despre care nu știi care în care s-a ascuns – blestemul în binecuvîntare sau viceversa? – ghinionul intrat în buclă, speranța că și dincolo de boss va fi o zi, toate acestea sînt viață, Ivane! Asta-i viața, fierare! Și vine fără manual!

Dacă stau bine și mă gîndesc, singurul manual de trăit viața de care am avut parte – și pentru asta îi mulțumesc din suflet mamei mele – au fost cărțile de povești. Yaga este o poveste, și prin asta, prin ea însăși, este un manual, un manual pentru Ivan, pentru Feodor, pentru Stela și Liudmila, pentru tine, pentru mine. Unul nescris, un manual jucat, pe care dacă îl parcurgi iar și iar, din greșeală în greșeală spre victoria finală, vei ajunge pe drumul cel bun, tovarășe!

Yaga sintetizează în substanța sa, ușor descumpănitoare prin nedocumentare, esența roguelike a faptului de a fi, de a exista, de a trăi, într-o lume în care ursita, întîmplarea, norocul, nu vin la pachet cu explicații, oricît ar încerca teologii și filozofii să facă piruete pe marginea prăpăstiilor din cărți și Scripturi. Yaga este un action RPG cu elemente roguelike în care binele și răul, duhovnicescul și pămîntescul, viul și neviul, destinul și mîna omului, norocul și ghinionul, curatul și necuratul se întîlnesc pentru a oferi o experiență de joc captivantă cel puțin sub aspectul neprevăzutului și greu repetabilului, generate procedural.

Asta-i viața!

Bîlina cu Ivan

Ce nu este precum în viață e grafica jocului. Yaga nu pretinde a oferi ochiului experiențe vizuale realiste, ci, așa cum este cazul deseori cu acest gen de joc indie, se afirmă prin desenul artistic al mediului și personajelor, într-un spațiu bidimensional, vag izometric.

 

Personajele sînt puternic caricaturizate, dar respectînd atît portul lor tradițional, cît și uneltele agricole și armele vremii și locului. Mediul este reprezentat stilizat, într-o paletă de culori foarte plăcută ochiului – de fiecare dată cînd intram în joc prima mea reacție era de relaxare datorată atît frumuseții desenului, cît și culorilor folosite. Stilul graficii din Yaga evocă desenele animate apărute în Estul Europei prin anii ʼ60 și ʼ70, iar acesta este un lucru bun. În general, arta vizuală din Yaga este foarte plăcută, cumva prietenoasă, veselă, constituindu-se într-un element de atracție care te poate face să revii cu bucurie la acest joc.

Animația pare la prima vedere un pic prea simplistă, cu prea puține elemente ce caracterizează dinamica personajelor. Nu mi s-a părut niciun moment că aceasta ar fi o problemă – și nu influențează gameplay-ul în niciun fel – tocmai pentru că acest tip de animație este specific desenului animat despre care vorbeam anterior. Cumva, se creează o unitate artistică, cea dintre grafică și animație, în care, dacă tot ai făcut-o caricaturală pe una, nu este cazul să exagerezi prin detaliu nici în cealaltă, pentru că s-ar simți un dezechilibru, ceva nu ar mai fi natural, s-ar ieși din paradigma creației artistice valoroase realizată cu mijloacele specifice unui creator indie.

Aici intervine un alt element pentru a completa atmosfera și a crește imersiunea în joc – vocea personajelor. M-a impresionat nu doar faptul că fiecare conversație cu un NPC din joc este și dublată vocal, dar am fost și uimit de calitatea și expresivitatea vocilor. Stilul caricatural se păstrează și aici, inclusiv în conținutul discuțiilor cu NPC-urile, care m-au făcut deseori să mă amuz, uneori surprins de elementul de absurd ce scoate capul din cînd în cînd, chiar și în narațiunea populară evocată de Yaga.

Practic, fiecare personaj care îți dă o misiune – și sînt foarte multe astfel de mici queste în întregul joc – este un fel de mic povestitor care istorisește un fragment din imensul bazin de teme folclorice slave din zona rusă și ucraineană. Yaga este un mare colaj de basme și snoave populare, repovestite printr-un filtru de umor și realism istoric, ce trimite la vremurile în care lucruri precum duhurile, puterile nevăzute ale binelui și răului, leacurile băbești, miracolele, eroii, vrăjitoarele, blestemele, încă existau, aproape tangibile, în viețile oamenilor din popor. Ne-am obișnuit să numim toate acestea superstiții, credințe populare, povești de adormit copiii ori pur și simplu prostii, dar în Yaga ele prind viață, haios, dar și cu empatie și simpatie pentru omul de rînd, pentru ființa celui care duce în spatele său, încovoiat de asemenea povară, Istoria, istoriile și istorisirile, anume țăranul, mujicul, truditorul.

Găsesc în asta una dintre reușitele acestui titlu, o întreprindere epică de proporții deloc modeste, dar și o lucrare de suflet care mi-a atins coardele inimii.

„Pe la noi prin Babilon”

Așa cum spuneam la începutul prezentului articol, înainte de toate am fost atins de muzică, de coloana sonoră. Yaga are parte de contribuția unor muzicieni aparte, din punctul meu de vedere: Subcarpați, sau poate numai Argatuʼ, nu mi-e clar, pînă acum nu știam absolut nimic despre Subcarpați, ce pare să fie un grup de creație muzicală care produce mai multe nume și entități sonore. Una dintre acestea a creat coloana sonoră a jocului – în playlist-ul primit de la Epic Store apare numele Argatuʼ la rubrica Artist. Pe Youtube, un binevoitor a listat pistele coloanei sonore, iar la autori apar ba Argatuʼ, ba Subcarpați. Mie nu mi-e clar ce și cum, nu cunosc suficient muzica lor (încă), așa că nu pot oferi exactitate în detaliu sub acest aspect.

Dar cum se face că nu am avut habar de Subcarpați pînă acum? E foarte simplu: aflasem din auzite că sînt ceva muzică etno românească. OK, recunosc, nici nu ascult radiouri locale, cu excepția notabilă a emisiunii Nomanslandradio de pe Radio Guerrila, probabil cea mai bună emisiune de muzică din România. Din acest motiv, nici măcar din întîmplare nu am ascultat Subcarpați. Pentru că știam că sînt ceva etno.

Iar, la mine, etno românesc este porcărie. Numai cîteva nume din jazz, din muzica simfonică și din genul world music au reușit să îmbine folclorul românesc cu muzica zilelor noastre, eventual urbană. Aproape toți ceilalți au făcut praf muzica noastră populară, emițînd mormane de mizerii sonore, lipsite de orice sensibilitate, gust și respect față de materialul original. După zeci de ani de înghițit involuntar rahatul revărsat din difuzoare date mult prea tare, de la tarabe, pe Litoral sau prin piețe, ori scurs prin ușile diverselor locante de pe întinsul frumoasei noastre țărișoare, m-am îngrețoșat masiv relativ la etno-ul românesc, ba recunosc că și către români am început să mă uit nițel chiorîș, trăgînd tot mai mult către unguri, care sînt geniali la capitolul revalorificării materialului muzical folcloric (vă dau un singur exemplu, dar voi reveni în viitor și cu alte nume – formația pop Holdviola, sînt fan BTW).

Și a venit momentul în care am ascultat coloana sonoră a jocului Yaga… Stupefiat, m-am uitat imediat să văd cine a făcut-o – Subcarpați – WOW!!! Pe lîngă faptul că se potrivește incredibil cu noi, românii de azi, muzica din Yaga transmite exact simțirea aceea, a locului în care opinca întîlnește glodul, unde curge sudoarea, unde se nasc cîntecele, unde crește pîinea, unde există magia. Îmi lipsesc cuvintele pentru a vă spune cît de bine se-nfiripă Subcarpați în Yaga. Ce vă pot spune este că au cîștigat cel puțin încă un fan, căruia i-au redat încrederea și speranța în viitorul acelei muzici românești care știe să pună frunzuliță, ram și floare pe rădăcini întinse și foarte, foarte adînci.

Vă recomand să cumpărați din magazinul Epic Store versiunea „Yaga Bad Luck Bundle”, care conține și coloana sonoră (inclusiv în versiune FLAC, lossless) pe lîngă jocul propriu-zis.

Ivan după an

Unii ar putea fi descumpăniți, ba poate chiar nemulțumiți de faptul că românii de la Breadcrumbs au ales să facă un joc născut din folclorul slav, peste care au pus o muzică de-a dreptul românească (și armânească, să nu uităm). Eu spun că nu puteam fi mai mulțumit decît de o asemenea fericită potrivire. Cu respect atît pentru slavi, cît și pentru ai noștri, Breadcrumbs au realizat o fuziune extraordinar de reușită a mai multe culturi, dîndu-i o tentă profund originală, surprinzătoare. Jocul debordează de prospețime, de viață, de umor. Și chiar dacă action RPG-ul 2D cu elemente roguelike nu este tocmai genul meu, atît de mult mi-a plăcut Yaga încît simt că voi reveni la acest titlu, într-o perioadă mai liniștită, mai propice experimentului și exersării de noi talente neuromotorii, pentru a intra încă o dată în pielea ființei magice a fierarului ghinionist, pentru a-l purta pînă către ziua în care-și va bate deasupra porții o potcoavă, semn al revenirii norocului, și își va săruta frumoasa soțioară, împlinindu-și ursita.

Și vom trăi cu toții fericiți, pînă la adînci bătrîneți…

 

Yaga se găsește pe trei console și pe PC, după cum veți afla pe pagina oficială a jocului.

P.S. Am reușit să aproximez pronunția corectă a cuvîntului „bylina” cu ajutorul prietenului meu Victor, același care mi-a tradus din rusă pe vremea cînd lucram la articolul despre „Cryostasis”, jocul care nu mai iese din mine.