<Legislația privind educația sexuală în școli a fost modificată în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților printr-un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL. Aceștia vor ca materia să nu se mai numească educație sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinților, transmite Digi24. Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, pentru Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privința acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”. (extras din Revista 22)

[UPDATE] Legea a fost adoptată în Parlament.>

 

Este un lucru binecunoscut că educația sexuală are un potențial imens de sminteală. E adevărat, iar eu mă voi folosi de știință și de istorie ca să dovedesc că ne paște un mare pericol dacă discuțiile despre sex cresc în frecvență și intensitate.

Încep cu niște cifre și cu o istorie scurtă a studiului smintelii, tocmai pentru a vedea care este pericolul și că s-au făcut eforturi importante în ultimul mileniu pentru a reduce efectele catastrofale ale poluării cu sminteală.

Chiar dacă nu conține sminteală, educația sexuală are în componență un foarte periculos precursor al smintelii: curiozitatea. În cadru restrîns, curiozitatea rămîne stabilă, e destul de sigură și nu duce la sminteală, cel mult la o vînătaie sau două. Pentru a forma sminteală, curiozitatea trebuie să interacționeze cu informația. Ceea ce se poate întîmpla foarte ușor într-un cadru organizat, unde informația circulă și este foarte probabil ca o moleculă de informație să interacționeze cu una de curiozitate și să formeze accidental un mol de sminteală. Care va interacționa cu alt mol de sminteală și va crea, o să vedem mai jos, sexul.

Ființa umană conține în jur de 75% apă, iar sexul e aproximativ 80% sminteală. Doi adulți, un bărbat și o femeie de aproximativ 80, respectiv 50 de kilograme, au împreună 98 de kilograme de apă. Presupunînd că aceste două persoane produc 3 kilograme de sex pe zi, avem 98 de kilograme de apă plus 2.4 kilograme de sminteală. Sminteala nu este solubilă în apă. Așadar, pe un model ideal, la fiecare 3 kilograme de sex, în natură ajung 2.4 kilograme de sminteală. Repet, în cazul ideal. Cantitatea reală ar trebui să fie mult mai mare dacă luăm în calcul obezitatea, homosexualitatea, cazurile din ce în ce mai multe de apă la genunchi etc.

În teorie, dacă am calcula pe modelul ideal cantitatea totală de sminteală degajată de activitățile sexuale în ultimii 5000 de ani, rezultatul ar fi înspăimîntător, iar în locul Terrei am avea acum o gaură neagră ce ar rivaliza cu cea din mijlocul Căii Lactee, pe care am văzut-o cu ochii mei în Elite și e mare.

Și totuși, încă mai existăm mulțumită unor oameni care, de două mii de ani, se țin departe de sex tocmai pentru a-l studia obiectiv. Acești oameni minunați, care au detectat la timp pericolul în care se află planeta și întreg sistemul solar tocmai din cauza acumulării necontrolate de sminteală într-un punct, au venit cu o serie de soluții.

Cea mai simplă ar fi abstinența. Logic, unde nu se produce sex, nu se produce sminteală. Pe termen scurt, pînă găsești altă soluție, să zicem că e bună și asta. Dar ce te faci cu sporul demografic? Cine-ți mai lucrează cîmpul dacă șerbii nu se reproduc? Pe de altă parte, dacă se reproduc cum vor ei sau, Doamne ferește, cînd vor ei, sminteala se va scurge în sol, din sol va ajunge în grîu, bobul se va întări din cauza acumulărilor de sminteală (ultimele calcule ne-au arătat că sminteala e mai dură decît osmiul) și mult noroc să macini un sac de grîu cu bobul mai tare decît piatra de moară.

Din fericire, organizația dedicată studiului smintelii nu s-a dat bătută și a continuat experimentele. Studii care s-au întins pe zeci de ani și au inclus diverse categorii sociale, de la țărani legați de pămînt pînă la studenți din marile universități europene, au avut rezultate îmbucurătoare.

Primul breakthrough a avut loc cînd s-a observat că sminteala din sexul produs de două persoane de genuri diferite care nu se cunosc, nu suferă nicio modificare, nici cantitativă, nici calitativă înainte să fie eliminată în natură. S-a stabilit, așadar, etalonul pe care l-am descris și mai sus. În cazul persoanelor de același sex, s-a observat o creștere a procentului de sminteală din unitatea de sex. Fiindcă sexul între persoane de același gen nu produce șerbi și nici creștere demografică, dar elimină o cantitate imensă de sminteală, soluția abstinenței a fost nu doar recomandată, ci chiar impusă în acest caz.

Poate cel mai important studiu, “Ricardo și femeia”, care s-a întins pe 18 ani, a fost realizat pe un cuplu de țărani, de 67, respectiv 40 de kilograme. După ce s-a stabilit că ei nu se cunoșteau, au fost transportați separat la centrul local de studiu al smintelii, unde au fost cununați. După ceremonie, li s-a dat o cameră și, sub supravegherea oamenilor de știință, subiecții au făcut 5 kilograme de sex în zece secunde. Conform calculelor, din uniunea celor doi ar fi trebuit să rezulte 4 kilograme de sminteală. Însă, cercetătorii au observat în cameră doar 2 kilograme de sminteală. Concluzia imediată și logică a fost: cununia este un catalizator puternic care reușește să ardă jumătate din cantitatea de sminteală pe unitatea de sex. Pentru a confirma, experimentul a fost reluat zilnic timp de două săptămîni cu aceleași rezultate.

În a șaisprezecea zi, în schimb, s-au măsurat 3 kilograme de sminteală. Nedumeriți de această creștere bruscă, cercetătorii au studiat desenele în cărbune realizate de internii care supravegheau experimentul și au observat că în toate schițele, Ricardo avea un zîmbet mai larg, iar femeia lui, care acum stătea deasupra și se uita la Ricardo, părea că se bucură. Timp de alte două săptămîni, poziția și plăcerea afișată de subiecți în timpul experimentului, au fost atent urmărite și notate. Cantitatea de sminteală s-a menținut în jur de 3 kilograme, cu mici variații de maximum 300 de grame, în funcție de poziție și de media dimensiunilor zîmbetelor lui Ricardo și ale femeii sale. A doua concluzie, care-a stat la baza sutelor de lucrări despre sminteală publicate în istoria organizației, a fost că poziția participanților la sex și plăcerea scad eficiența cununiei în arderea smintelii.

Între timp, fiindcă sosise vremea secerișului, iar femeia lui Ricardo a rămas gravidă, experimentul a fost pus pe pauză, cuplul a fost somat să nu facă mai mult de 100 de grame de sex pe an pentru a proteja grîul și a nu vicia rezultatele experimentului, iar sminteala degajată pe parcursul lui a fost etichetată și stocată într-un mediu controlat, unde era verificată periodic de un novice de știință.

După aproximativ un an, novicele și-a informat superiorii că sminteala rezultată în urma experimentului scade proporțional cu creșterea în înălțime a lui Joaquin, copilul de sex masculin al cuplului Ricardo și femeia. Cercetătorii seniori nu au luat în seamă cifrele furnizate de novice și le-au pus pe seama evaporării. Observațiile novicelui s-ar fi pierdut dacă alte centre de studiu al smintelii n-ar fi eliminat fără drept de apel factorii de mediu ca avînd un efect asupra scăderii sau creșterii smintelii.

Cincisprezece ani mai tîrziu, cînd Joaquin a plecat în cruciadă, din sminteala produsă de “Ricardo și femeia” mai rămăseseră în jur de două kilograme. Cantitate care s-a menținut constantă timp de un an. Intrigați de constanța bruscă a smintelii, Institutul a trimis o delegație la bordeiul subiecților. Pe care i-au găsit foarte nemulțumiți de fiul lor, care era de un an în Ierusalim, era încă viu și nu mîntuise nici un necredincios. În doi ani, sminteala s-a menținut la două kilograme, iar Joaquin s-a menținut și el viu fără să pună mîna pe spadă.

La finalul celui de-al optsprezecelea an, cînd angajații institutului se pregăteau să mute sminteala etichetată “Ricardo și femeia” pentru a face loc smintelii din alt experiment, cele două kilograme au dispărut subit de pe raft. În exact același moment, Ricardo și femeia aflau de la un cruciat, care era în trecere prin satul lor, că Joaquin fusese răpus de o săgeată în timp ce vărsa un cazan cu smoală peste un grup de șapte sarazini care escaladau zidurile cetății. Dispariția ultimelor rămășițe de sminteală “Ricardo și femeia”, suprapusă cu dispariția lui Joaquin în slujba Institutului, au marcat încheierea celui mai de succes experiment din istoria smintelii.

Acei oameni, în ciuda instrumentelor rudimentare și a condițiilor insalubre de lucru, nu doar că ne-au dovedit că avem metode foarte simple de luptă împotriva smintelii, ci au preluat și un rol activ în reducerea poluării cu sminteală. Mulțumită lor, acum ne putem bucura de sex ecologic, sustenabil pe termen lung, dacă ne luăm cele trei mici măsuri de siguranță care n-au omorît pe nimeni: cununia, creșterea și înmulțirea.

Urmate de felurite cruciade.