În miez de noapte, năucit de țigară și ferm convins că sunt talentat, am încercat să scriu o poezie.

Sau un psalm. Un psalm-poezie de nișă pentru cei singuri și năpăstuiți.

În capul meu, poezia rima și era despre Dumnezeu care îți dă, dar nu-ți bagă în traistă.

Cum adică să nu-ți bage în traistă.

Dacă tot îți dă, n-ar fi frumos din partea Lui să-ți umple și traista ca Doamnele de la Alimentară?

Parcă și mai trist că n-am găsit ceva care să rimeze cu traistă, i-am scris, poetic și înlăcrimat:

Doamne!

Bagă-mi în pungă.

Pune pînă la dungă.

Am recitit versurile după ce am șters o lacrimă de pe „I” și m-am gîndit că Dumnezeu, auzindu-mi ruga poetică, a ajuns la aceeași concluzie ca și mine:

Băiatul ăsta are nevoie de talent, că Wordul îl poate pirata și singur. Ia să-i dau un pic.

Mi-am simțit traista puțin mai grea. Ca și cînd Cineva ar fi băgat cu rîvnă Ceva în ea.

E bun Dumnezeu la casa Omului, zic eu în gînd ștergînd o altă lacrimă de pe „N”.

Uite, îmi bagă în traistă ditamai talentul, hai să mai scriu un vers pînă nu se umple și trebuie să mai caut una.

Numai că versul nu venea, deși traista era din ce în ce mai plină.

O a treia lacrimă, de data aceasta de pe „R”, străluci pe neașteptate către mine.

Diavolul, mic și negru, stătea în fund pe modulul wi-fi al platformei cu microcontroller Arduino de pe birou și mă ispitea:

Vladimir, scuză-mă că te ispitesc, dar eu cred că acolo în traistă nu e talent. Sigur i-ai cerut?

Nu explicit, Satană, l-am repezit pe diavol cum citisem eu că fac călugării în pustie, dar știe El ce să-mi dea!

Prea tîrziu, sămînța îndoielii fusese deja plantată în sufletul meu inundat de poezie.

Pot să mă uit în traistă, Doamne, că uite ce zice Satana…

Dumnezeu s-a oprit din băgat și m-a privit trist. Uită-te, Vladimir.

Am desfăcut sfios traista, așteptîndu-mă s-o găsesc plină de talent.

Doamne Savaot!!! Ce mi-ai făcut? E plină cu know-how. Ce să fac eu cu el?

Dumnezeu s-a uitat sugestiv către platforma cu microcontroller Arduino.

De pe modulul wi-fi al platformei cu microcontroller Arduino, Diavolul i-a zîmbit împăciuitor lui Dumnezeu și s-a întors către mine dînd aprobator din cap.

E timpul, Vladimir, păreau să zică Amîndoi.

E timpul, Doamne, zic și eu, încercînd să-l ignor pe diavolul care începea să fie aidoma cu profesoara mea de analiză matematică.

Sub privirile pline de blîndețe ale celor Doi, am deschis traista cu leduri.

Traista cu leduri părea foarte mică pe lîngă traista cu know-how, dar măcar era umplută de mine și știam ce e în ea.

Am ales unul verde, l-am conectat la Arduino și l-am făcut să pîlpîie de șapte ori cîte șapte pe minut.

Eu de pe scaun, Dumnezeu din picioare și diavolul de pe modulul wi-fi am urmărit pînă tîrziu în noapte ledul verde care se stingea și se aprindea de șapte ori cîte șapte pe minut.

Cum ne uitam toți trei la led luminat, led cu verdeață, toată deznădejdea și durerea s-au topit.

Ba s-a zvîntat și ultima lacrimă de pe „I”. Că erau două.

Mulțumesc, Doamne. E bun și know how-ul.