În a doua parte a seriei de idei ce privesc utilizarea playerului audio foobar2000 mă voi referi la un subiect delicat, dar pe care nu îl putem ignora doar pe baza unor deloc puțin răspîndite idei preconcepute. Este vorba despre corecția de ton.
Ce înseamnă asta? Pe scurt, corecția de ton presupune variația amplitudinii unei benzi de frecvențe din spectrul audio. Mai pe înțelesul tuturor, este ceva de genul „datului mai tare” ori mai încet al bașilor sau înaltelor la amplificatoarele care au reglaje de „bass” și „treble”, dar și de felul amplificării sau diminuării unei benzi de frecvență a unui egalizator grafic, eventual parametric pentru cei mai experimentați.
În general, între pasagerii din compartimentele de lux ale Orient Express-ului audio circulă dogma că a face corecție de ton este caca, a nu se scoate capul în afara ferestrei că se aude sunetul fertilizatorului natural părăsind șeptelul și aterizînd pe cîmpiile patriei. Ceea ce nu este deloc firesc într-o lume în care, na, mai trebuie și să-ți sufleci mînecile, să-ți scuipi în palme, să pui mîna pe furcă și să împrăștii numitul fertilizator, cu speranța că va duce la roadă mai bogată, în pofida disconfortului creat de sudoare, mînecile suflecate, spatele aplecat asupra gliei și mirosul neaoș, rural – campestru. Situația, scula audio, camera de audiție, bugetul – toate acestea nu ating niciodată perfecțiunea simultan, iar diversele probleme care pot apărea necesită, nu de puține ori, datul cu dogma de pămînt și pățirea rușinii de a aplica cîte o corecție de ton. De altfel, sînt deja suficiente scule cu pretenții care mai au cîte un buton de bass boost, cîte un reglaj de înalte, ba chiar mai apar și ediții de amplificatoare de cască dedicate din fabrică unei anumite serii de căști, pe care pot aplica o corecție de ton necesară „liniarizării” emisiei sonore a acestora. Iar unii producători de echipamente audio profesionale, precum RME, aduc deja în teritoriul Hi-Fi dispozitive în concepția cărora intră elemente provenite tocmai din industria producției audio profesionale – și mă refer aici la funcțiile de corecție de ton de înaltă rezoluție existente în produse precum ADI-2 DAC FS. Pînă nu demult asta ar fi putut părea o blasfemie la altitudinile rarefiate ale audiției muzicale de calitate, dar iată că este în continuă creștere numărul celor care aderă la utilizarea acestor soluții, eficace în rezolvarea unor probleme la fel de reale precum universul fizic în care ne dăm cu urechile de ele.
Cazuri și necazuri
În principiu, corecția de ton este util a fi aplicată în cîteva situații distincte: compensarea acusticii camerei, aplicarea „loudness”-ului la volum audio scăzut, neutralizarea unor rezonanțe sau a unor atenuări exagerate pe benzi de frecvență din emisia unor sisteme audio, compensarea unor deficiențe ale aparatului auditiv al utilizatorului. Să le luăm pe rînd.
Problemele de acustică ale camerei apar din cauza reflectării undelor sonore emise de difuzoare. Ce se întîmplă? Unda originală este reflectată de un perete sau un obstacol din cameră, iar la ureche ajung și unda originală, și reflexia, unde se compun dînd naștere unei noi unde. Atîta doar că unda originală și „copia” ei reflectată nu ajung simultan la ureche, ci la un interval de timp ce induce o diferență de fază între cele două unde – și de aceea la compunerea lor apare o schimbare a amplitudinii undei rezultate în raport cu unda originală. Acum, aplicați acest fenomen la nivelul unui material ce acoperă întregul spectru audibil și veți observa că rezultatul este o filtrare a sunetului original pe anumite benzi de frecvență. Practic, camera funcționează ca un filtru analogic multibandă. Anumite benzi de frecvențe se vor auzi mai puternic, altele mai slab decît în materialul audio sursă. Mă rog, la asta se mai adaugă și fenomenul undelor staționare.
Anyway, pe lîngă izolarea fonică a anumitor zone ale camerei, ori repoziționarea boxelor, una dintre soluții este aplicarea unor corecții de ton care să compenseze modificările induse de acustica camerei.
Despre „loudness” este de pomenit atît atunci cînd dăm muzica foarte încet, cît și atunci cînd o dăm foarte tare. Foarte pe scurt, lucrurile stau așa: cu cît dăm muzica mai încet, cu atît frecvențele medii se aud mai tare decît cele joase și cele înalte, iar cînd dăm muzica mai tare se întîmplă pe dos, adică frecvențele medii se aud mai încet în raport cu joasele și înaltele, pe măsură ce creștem volumul audiției. Fenomenul este ilustrat de celebrele curbe Fletcher-Munson și ține, pînă la urmă, de frumoasa știință a psihoacusticii.
Așa se face că, dacă vrem să ne relaxăm ascultînd muzică încet, ne este de folos o mică corecție de ton care să aducă joasele și înaltele la egalitate de intensitate (percepută) cu mediile. La fel, cînd vrem să dăm pe spate pereții și să crăcănăm ferestrele din butoanele de volum ale amplificatoarelor, ne este utilă o corecție de ton pentru a coborî înaltele și joasele la nivelul mediilor.
Dacă sistemul vostru audio vă lasă impresia deranjantă că nu face față în anumite benzi de frecvență, ori că este prea rezonant în ele, o corecție de ton amplasată cît mai aproape de sursa de sunet vă poate fi de folos. Trebuie, totuși, să vă avertizez că egalizatoarele nu sînt gîndite pentru a „repara” scule audio cu deficiențe, deci, în astfel de situații, poate că trebuie schimbat ceva în sistemul audio. Dar, dacă acest lucru nu este momentan posibil, corecția de ton poate fi o soluție temporară.
Cît despre compensarea unor deficiențe ale aparatului auditiv al utilizatorului, aici cred că lucrurile sînt clare. Fiecare dintre noi suferă, de-a lungul vieții, modificări ale acuității auditive. În general, este vorba despre scăderea frecvenței maxime la care putem percepe sunete. Este posibil ca, înaintînd în vîrstă, să simțiți nevoia de a amplifica frecvențele înalte – este normal, iar corecția de ton aplicată cumpătat este foarte utilă în aceste situații.
Componente și instalare
Bineînțeles, aici vorbim despre soluții software gratuite la problemele expuse anterior. Cea mai la îndemînă ar fi egalizatorul grafic inclus în foobar2000, dar, după cum am spus în prima parte a acestui articol, acesta nu-mi place și nu l-aș folosi decît amenințat cu mîngîierea în răspăr a fantomei primului meu motan, Grigore – dat fiind că port și acum pe mîini urmele atacurilor sălbatice desfășurate cu peste 20 de ani în urmă, mă îngrozesc gîndindu-mă la ce ar putea face duhul acelei bestii aurei mele energetice ecobioplasmatice.
Așa se face, deci, că trebuie să adoptăm soluții third party, pe care le găsim sub forma plugin-urilor VST. Aceste plugin-uri, însă, trebuie găzduite de o aplicație, ele nu funcționează de sine stătător. Din fericire, mulțumită naturii modulare a foobar2000, ce își poate extinde funcționalitatea prin instalarea de componente, se poate folosi o astfel de componentă, numită „foo_vst”, ce adaugă în foobar2000 funcția de gazdă VST. Despre cum se instalează componentele foobar2000, citiți în prima parte a acestui articol, în capitolul „WASAPI”. Trebuie să mai precizez doar faptul că, după instalarea componentei „foo_vst”, în partea stîngă a ferestrei „Preferences” veți vedea că meniul „Components” are acum un submeniu numit „VST plug-ins”. Selectați acest submeniu și în dreapta va apărea panoul de instalare în foobar2000 a plugin-urilor VST.
Este important, însă, de știut, că un astfel de plugin trebuie întîi instalat în sistem, fie cu ajutorul propriei proceduri de instalare automate, fie prin copierea pe mediul de stocare local a fișierului „*.dll” ce reprezintă forma în care plugin-ul este gata compilat și poate fi folosit de o gazdă VST. Unii producători de plugin-uri le oferă sub formă de installer, alții le oferă ca dll-uri. Ideea este că, în fereastra „VST plug-ins”, la adăugarea unui plugin trebuie să selectați fișierul „*.dll” ce reprezintă plugin-ul, deci trebuie să știți unde a fost acesta copiat de către installer sau de către voi.
Stați, că instalarea plugin-ului VST nu s-a terminat! După ce ați adăugat un plugin VST în fereastra „VST plug-ins”, trebuie să vă uitați în stînga, unde, în submeniul „DSP Manager” al meniului „Playback” veți găsi fereastra în care se administrează resursele DSP (Digital Signal Processing) instalate în foobar2000 – iar plugin-urile VST sînt tocmai procesoare digitale de semnal. În partea dreaptă a ferestrei „DSP Manager” veți găsi plugin-urile VST prezente în foobar2000. Pentru a finaliza instalarea unui plugin trebuie să îl adăugați în panoul din partea stîngă a ferestrei „DSP Manager”, prin apăsarea simbolului „+” din dreptul său.
Pentru a selecta și folosi plugin-ul VST în timpul audiției, mergeți în meniul „View”, submeniul „DSP”, iar acolo veți găsi lista plugin-urilor instalate în foobar2000. Sfatul meu este să vă limitați la folosirea unui singur plugin, iar acesta să fie de corecție de ton. Cu cît mai puțină procesare, cu atît mai bine – recursul numai la strictul necesar este de aur.
Din păcate, componenta „foo_vst” este foarte veche, motiv pentru care poate găzdui exclusiv plugin-uri VST pe 32 bit. Din fericire există astfel de plugin-uri gratuite, de foarte bună calitate. Vă voi propune mai departe pe cîteva dintre ele.
Basic does it
Să o luăm în ordinea crescătoare a complexității și dificultății în utilizare, zic. Așa că voi începe cu un plugin VST destinat corecției de ton, cu o interfață foarte simplă și reglaje elementare: basiQ, produs de Kuassa. Acesta simulează un egalizator de tip Baxandall, ale cărui calități primordiale sînt muzicalitatea și ușurința în utilizare. Cu numai trei reglaje rotative, basiQ este un excelent plugin de corecție de ton pentru începători. Însă, dată fiind calitatea acestuia, nu este deloc imposibil să vă opriți la acesta, deoarece, foarte probabil, nu veți simți nevoia de a încerca și altceva.
Dacă, totuși, prin natura nevoii specifice pe care o aveți, este posibil ca basiQ să fie prea puțin, vă propun egalizatorul meu grafic preferat: Marvel GEQ, produs de Voxengo. Este un egalizator pe 16 benzi atît de bun (inclusiv prin facilitățile destinate profesioniștilor) încît de fiecare dată cînd îl folosesc nu-mi vine să cred că este disponibil gratuit. Cu ajutorul lui mi-am rezolvat foarte elegant problema albumului meu preferat dintre cele ale formației Iron Maiden, anume „Somewhere In Time” – masteringul acestuia este făcut în așa fel încît aproape că nu se aud bașii, de ai spune că a fost lăsat pe CD cu o curbă de corecție RIAA de imprimare pe vinil (ok, glumesc, dar este vorba despre o lipsă destul de dramatică a frecvențelor joase). Pot, deci, depune mărturie de utilizator satisfăcut a acestei minuni (sic!) care este Marvel GEQ. În general plugin-urile Voxengo sînt de foarte bună calitate și au o interfață plină de funcții utile – vi le recomand.
Paranghelizatoarele
Urcînd pe scara dificultății în utilizare, dar și a accesului neîngrădit la reglajele de corecție de ton, ajungem la egalizatoarele parametrice. Numele acestora vine tocmai de la faptul că dau posibilitatea utilizatorului de a acționa asupra tuturor parametrilor ce caracterizează corecția de ton pe o bandă de frecvențe: valoarea frecvenței din centrul benzii, nivelul de amplificare/atenuare a respectivei benzi de frecvențe, precum și lățimea benzii de frecvențe.
Blue Cat este producătorul unui egalizator parametric numai bun pentru a înțelege felul în care este alcătuit și funcționează un asemenea procesor de corecție de ton. Iar asta pentru că Triple EQ oferă trei benzi de frecvențe, dintre care una este complet parametrizată, iar celelalte două sînt numai reglaje de joase și de înalte de tip „shelf” (folosiți acest plugin și veți înțelege imediat ce înseamnă „shelf” în acest caz). Dat fiind că nu sînt atît de multe elemente de controlat, puteți exersa din plin cu Triple EQ, descoperind prin experiment felul în care funcționează un egalizator parametric. Banda de frecvențe complet parametrizată poate fi reglată foarte simplu: trageți cu mouseul de simbolul de lăbuță de pisică, stînga/dreapta sau în sus și în jos și puteți stabili unde se află centrul benzii de frecvențe, precum și nivelul amplificării/atenuării acesteia. Pentru a configura lățimea benzii de frecvență, aveți sub grafic un reglaj pe care scrie „BW” (de la „Band Width”), lîngă care este afișată dimensiunea în octave a lățimii curente a benzii de frecvențe.
Ceea ce se află mai sus de banda de frecvențe complet parametrizată poate fi reglat numai ca nivel al amplificării/atenuării, la fel precum și ceea ce se află mai jos. Da, lipsește de aici un reglaj corespunzător numărului de poli ai acestor filtre de tip trece-sus și trece-jos, dar, pentru a deprinde folosirea unui astfel de egalizator, less is more. Veți vedea că este suficient pentru a obține rezultate foarte bune, mai ales dacă vreți să trasați curbe de egalizare a loudness-ului, în conformitate cu graficele curbelor Fletcher-Munson despre care vă vorbeam.
Deși este un plugin gratuit adresat începătorilor, Triple EQ oferă cîteva funcții destinate profesioniștilor, ușurîndu-le munca. De acestea puteți profita și voi. Una dintre ele este controlul global al amplificării, ce permite translatarea întregii configurații de corecție a tonului, în sus sau în jos ca intensitate sonoră – veți găsi acest reglaj pe banda din dreapta graficului corecțiilor de ton. Sub acest reglaj se află o altă funcție utilă, numită Auto Gain, prezentă sub forma unui check box, la activarea căruia amplificarea întregului ansamblu de corecții de ton este translatată automat în așa fel încît nivelul maxim al acesteia să se afle la 0 dB. În general, este bine să nu amplificați prea mult o bandă de frecvențe, pentru că este posibil să induceți distorsiuni la ieșirea din foobar2000. Intern, în gazda VST, dat fiind că procesarea se face pe 32 bit, dinamica este atît de mare încît nu puteți induce distorsiuni neliniare cu un egalizator VST obișnuit. Dar, dincolo de asta în lanțul audio, orice este posibil, așa că e mai bine să aveți grijă cu amplificarea benzilor de frecvență și să vă folosiți urechile pentru a detecta eventualele distorsiuni ce pot apărea la audiție. Aici ajută controlul global al amplificării sau funcția de Auto Gain, deoarece păstrează forma corecției de ton, dar permit evitarea amplificării excesive.
BTW, Blue Cat Audio produc unele dintre cele mai bune plugin-uri de simulare de amplificator de chitară/bas și de pedală de distorsiune/overdrive/fuzz existente pe piață. Abordarea lor este una aparte, originală, dar oferă rezultate foarte bune celor atenți la sunetul instrumentului lor.
Am lăsat pentru final egalizatorul cel mai complex dintre cele despre care am vrut să vă vorbesc. Electri-Q este un plugin VST celebru, un egalizator parametric gratuit folosit de zeci de mii de muzicieni și producători aflați la începutul carierei. Pe lîngă calitățile sale audio, Electri-Q are cîteva funcții suplimentare, de natură a oferi profesioniștilor și entuziaștilor foarte, foarte multe opțiuni. Iar toate acestea sînt „împachetate” într-o interfață excelent concepută ca ergonomie.
În Electri-Q există deja, în presetul „Default”, cîteva centre de benzi de frecvență activate, acestea ar trebui să vă fie suficiente. Dacă vreți, totuși, mai multe, dați un dublu clic pe linia curbei de egalizare și în acel punct va mai apărea un „nod” de egalizare parametrică. Dați un dublu clic pe un nod și vor apărea cei trei parametri de control ai săi – frecvența, lățimea benzii și amplificarea acesteia. Dați un clic drepta pe un nod și vor apărea opțiunile de configurare a tipului de corecție de ton aplicată în nodul respectiv – aici opțiunile sînt vaste, dacă vreți să nu vă bateți capul rămîneți la cele „basic”. Dați clic stînga pe un nod, mențineți clicul stînga apăsat și apăsați și clic dreapta, menținîndu-le pe amîndouă apăsate. Dacă mișcați mouse-ul în sus și în jos, veți modifica lățimea benzii de frecvență centrată în nodul respectiv.
Electri-Q poate opera în două moduri. Unul este cel în care procesarea este curată, „digitală” sub acest aspect. Al doilea este modul de funcționare „analog”, în care se simulează comportamentul unui circuit analogic bazat pe tranzistori, ce induc o saturație ușoară, plăcută urechii, în procesarea DSP. Eu prefer modul „analogic”, dar, pînă la urmă, asta este o chestiune de gust, cel digital este la fel de bun.
Credeți urechilor voastre
Nu am inclus în acest articol două componente pentru foobar2000 care oferă funcții de corecție de ton, atît pentru căști, cît și pentru camera în care se face audiția. Este vorba despre MathAudio Headphone EQ și Room EQ. Le menționez numai, fără a le discuta, din cauză că articolul de idei pentru foobar2000 este axat strict pe soluțiile gratuite disponibile tuturor. Aproape din același motiv nu am vorbit nici despre Equalify Pro pentru Spotify, unde, deși prețul este unul mult mai rezonabil, numărul permis de reinstalări mi se pare prea limitat – eu încurajez pe cît posibil soluțiile care nu sînt deloc restrictive și se bazează pe onestitatea utilizatorului. Astfel de piedici stupide impuse unui cumpărător mi se par inadmisibile.
Revenind la foobar2000, consider că un utilizator normal poate folosi aplicațiile prezentate de mine aici pentru a rezolva cu succes orice problemă apărută la audiție, dintre cele 4 pe care le-am enumerat la începutul articolului. Ascultați-vă urechile, nu exagerați niciodată cu amplificarea unei benzi de frecvență și încercați să folosiți benzi mai degrabă mai largi, decît mai înguste. Deplasați în timp real centrul unei benzi de frecvență amplificate ușor, pentru a descoperi în ce zonă a spectrului audibil se manifestă o problemă. Și, nu uitați niciodată: o problemă sistemică, ce ține de deficiențe majore ale sistemului audio sau camerei, nu se poate rezolva din egalizator. Camera se poate trata acustic cu materiale fonoabsorbante, între care se află și cele ce se amplasează în colțuri pentru a reduce incindența undelor staționare. Ori puteți găsi poziții noi, mai potrivite, pentru așezarea boxelor. Însă, un sistem audio cu deficiențe, sau cu care vă simțiți incompatibil, trebuie schimbat – nu biciuiți un cal mort folosind un egalizator, că nu merită. În general, dacă trebuie să faceți din egalizator ajustări care duc spre +/- 6 dB sau chiar peste, ceva este în neregulă la modul cel mai serios și trebuie să căutați soluții în altă parte.
Iar dacă sînteți începător în toate acestea, luați-o încet, de la început, pornind de la cel mai simplu egalizator pe care vi l-am prezentat. Se poate să vă fie de ajuns. Dacă nu este, nu vă descurajați, mergeți mai departe, experimentați, și veți găsi o rețetă proprie pentru o audiție cît mai bună.
Mult succes!