left click Ghinea

mai ales despre jocuri

 

Pe pagina leftclickghinea.ro inaugurăm un nou tag: #boardgames. Bineînțeles că responsabil de o asemenea șugubeață vitejie nu putea fi altul decît Ciolan, a cărui categorică înamorare de jocurile de fantastă societate deschide orizonturi nebănuite către care dorim să vă împingem a pierde timpul pe care îl veți cîștiga cel puțin ascultînd, ori citind, rîndurile așternute de bunul meu coleg și seamăn întru nobila dependență de jocuri, oricare ar fi acestea, „numai să nu plece nimeni supărat!”.
Prima scriere purtînd superlativul tag de #boardgames este disponibilă în formă de podcast pe această pagină, dar așteptați-vă să o găsiți în curînd, drept adorabilă întrupare tipărită, în revista Grind, pe care o puteți nu doar foșni, dar și mirosi, așa că merită să o luați în seamă sprijinind inițiativa inimoșilor săi creatori.