Textul următor ar fi trebuit să apară sub forma unui editorial în acea ediție a revistei Nivelul 2 care nu a mai fost tipărită, din cauza încetării apariției respectivei publicații. Îl voi reproduce integral aici, după care voi face o suită de adăugiri, incluzînd explicații și o referință la un material de pe vremea revistei Level:

 

Cronica unei realități „civilizate”

 

I see priests, politicians?
Heroes in black plastic body-bags under nations’ flags
I see children pleading with outstretched hands
Drenched in napalm, this is no Vietnam

I can’t take any more, should we say goodbye
How can we justify?
They call us civilised!

(Marillion – Blind Curve)

 

Cuvîntul „corupție” vă spune ceva? Are acesta vreo semnificație pentru voi, acum, la început de 2017, în România? Vă întreb asta deoarece Firaxis, producătorul celebrului Civilization, pare să fie în posesia unor „alternative facts” – deși nu cred că primite de la consilierul Președintelui Trump, Kellyanne Conway – care adevăruri alternative conțin o cutremurătoare revelație: corupția nu există! Cel puțin, nu există de la cel de-al patrulea Civilization încoace, deoarece, pînă la al treilea, era mai mult decît prezentă, avînd un rol extrem de activ în mecanicile de gameplay ale jocului. Bine, în Civ IV mai avem, încă, o explicație despre așa-numitul concept de „maintenance costs” al unei întregi civilizații, ce conține corupția – menționată explicit – ca sursă a pierderilor de bani apărute pe măsură ce o civilizație crește în dimensiuni. Dar în Civ V, minune mare, dispare pînă și maintenance cost-ul amintit, înlocuit cu un alt factor limitator al creșterii în dimensiuni a civilizației: fericirea populației. La modul cel mai stupid cu putință, se stabilește că populația devine cu atît mai nefericită cu cît sînt mai multe orașe în propria civilizație! Cuvîntul corupție nu mai apare deloc, nicăieri în joc, nici în documentația acestuia.

Dar în Civilization VI, dispar complet orice fel de factori de limitare a creșterii în dimensiuni a unei civilizații – fie că e vorba de penalități fiscale sau de „fericire” a populației. Singura restricție asupra fondării de noi orașe ține strict de respectarea unei anumite distanțe față de orașele deja existente. Nu spun că această noutate nu ar fi ceva bun – pentru că este foarte bună. Spun doar că în Civ VI corupția nu mai există sub absolut nicio formă, explicită sau implicită.

Spun doar că, în timp ce mărșăluiam pe străzile Brașovului la -10º C în noaptea de 1 februarie, alături de încă o mie de oameni, printre care și prietenul cioLAN, simțeam că nu voi mai putea juca niciodată Civilization V sau VI, cu aceeași plăcere și bucurie ca pînă acum.

Pentru că nu îmi mai vine să joc o minciună. Nu îmi mai vine să rulez o simulare a Lumii, cu pretenții de realism și inteligentă sinteză a culturii și civilizației umane, din care corupția a fost îndepărtată vizibil, cu mîna, treptat, în trei iterații succesive ale seriei Civilization. Nu îmi mai vine să mă uit în gura celor de la Firaxis după ce am fost alături de sute de mii de concetățeni, scoși în stradă de dorința de a lupta împotriva cui? Împotriva corupților.

Împotriva corupției.

Și pentru că toate acestea nu erau de ajuns, iar cea mai populară simulare a civilizației a fost cu grijă amputată în așa fel încît să nu dea idei jucătorilor și să nu cumva să-i educe, sporindu-le cultura istorică, politică și socială, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Încălzirea Globală și poluarea au dispărut și ele din Civilization-uri. În al patrulea titlu al seriei, deja, poluarea nu mai apare deloc, iar Încălzirea Globală depinde numai de… loviturile nucleare. Sid Meier se poate lua de mînă cu Donald Trump – amîndoi par să fi devenit arhitecții aceleiași civilizații de vis. Sau din visul acela urît în care se șterg întregi arhive științifice guvernamentale, conținînd neprețuite date meteorologice și cercetări privind condițiile climatice și evoluția lor în timp, ca și cum acestea nu ar exista. Ca și în noile Civ-uri.

Dar, poate că trebuie să îi iertăm, să fim înțelegători cu cei care transformă într-o foarte convingătoare clovnerie ceea ce a pornit, acum 30 de ani, ca o simulare a civilizației cu pretenții de seriozitate. Pentru că, în timp ce citesc mesajele cu care ești întîmpinat în ecranele de încărcare a jocurilor, și care ți se adresează ție, ca lider al unei civilizații, nu pot să nu remarc un lucru. Toate aceste mesaje sînt pozitive, indiferent ce lider al cărei civilizații ești. Totul este de bine, de dezvoltare și încurajare, tu ești un erou pozitiv iar civilizația ta o minunăție în pragul orgasmului tehnologic, științific, cultural. Now, really, faceți comparația între aceste texte și realitatea cumplită a creșterii și descreșterii imperiilor – fie și numai dacă vă uitați la ecranul de load al Angliei și trebuie să simțiți că ceva nu este deloc în regulă.

Întregul joc, dealtfel, a devenit extrem de pozitiv, totul este învelit în cuvinte de pluș, neinvazive în vreun fel, moi și lipsite de atitudine, de tăiș, de realism. Ceea ce ar trebui să cuprindă fără greș întreaga sumă de monstruozități a istoriei omenești pare să fie un simplu joc de grădiniță la care participă figurile bonome și zîmbitoare, sau cel mult hilare, ale unor lideri ce au în cîrcă cel puțin cîteva zeci de milioane de morți, dacă este să tragi o linie neagră sub bilanțurile ascunse de Civ-urile noi sub atît de sterile cifre și concepte de joc.

Privit din stradă, dintre mii de oameni ieșiți pe ger pentru a se opune corupției care ne ucide cu zile, cu anii, Civilization nu mai este doar un joc. Este o prostie. Poate chiar o manipulare.

Dar eu nu mai pot fi manipulat chiar atît de ușor.

Nu, domnilor de la Firaxis, de data asta nu m-ați prins!

V-o spun cu mîndrie.

Sînt gamer și nu sînt prost!!

 

Ultima propoziție a acestui articol, ce ar fi trebuit să fie un editorial, a fost anume scrisă de mine ca o reluare peste ani a exact aceleiași propoziții, cu care îmi încheiam primul meu editorial, publicat în numărul 20 al revistei Level, cel din mai 1999. Era vorba de un editorial de aceeași natură, oarecum politică, oarecum combatantă. Și mi se pare că există o anumită consonanță între primul meu editorial și ceea ce urma să fie ultimul meu editorial de revistă, rămas nepublicat, însă. Remarc aici și strania premoniție – am ales ca în primul să zic „sînt gamer și nu sînt prost”, iar apoi am închis cercul folosind aceleași cuvinte. Titlurile, la fel.

Puteți citi editorialul cu pricina, intitulat „Cronica unei realități programate”, precum și întregul număr 20 al revistei Level aici, unde este conținut de arhiva creată de Cristan, unul dintre oamenii de la candaparerevista.ro, căruia și cărora le sînt extrem de dator pentru munca lor, mulțumită căreia viețile și efortul celor care am fost Level lasă, încă, semn.

Vreau să fac aici o adăugire la cele spuse de mine acum 4 ani, cînd am scris „Cronica unei realități civilizate”. Se pare că, în lumina noilor dispoziții venite de la Stăpînire, trebuie combătută mai abitir Încălzirea Globală – vezi și apariția subită a Gretei, purtătoarea de stindard, cu uimitor acces direct la cele mai înalte podiumuri politice mondiale, cum ar fi cel al ONU. Acum, știu că sun a teoretician al conspirației, dar există o la fel de subită grijă a celor de la Firaxis pentru același subiect – clima și efectele poluării. Astfel, cel mai recent DLC major apărut în 2019 pentru Civilization VI, numit „Gathering Storm”, are o foarte importantă componentă legată întocmai de aceste chestiuni. Ori, poluarea și chestiunile ecologiei nu au mai fost prezente decît pînă în Civilization III, apărut în 2001, după care au dispărut, iarăși subit, vreme de 18 ani! Ca să reapară, deodată cu Greta!

O spun direct – suspectez firmele mari din industria jocurilor că au devenit, inevitabil, dealtfel, și firme mari din industria facerii jocurilor. Și o spun în sensul politic, nu în cel al dezvoltării de titluri pentru PC și console. Tocmai de aceea mi se pare esențial să nu pierdem din vedere, voi ca jucători și eu ca jurnalist, aspectul politic tot mai pregnant căpătat de industria noastră. Da, unii dintre voi veți spune că nu aveți treabă cu politica, nu vreți ca acest aspect al vieții și civilizației să vă „contamineze” poate ultimul refugiu în fața inevitabilității, și veți avea perfectă dreptate.

Problema este că jocurile și industria lor nu mai pot fi decontaminate de politică. Exact așa cum cinematografia și televiziunea au devenit la vremea lor instrumente ale propagandei și manipulării politice și sociale, industria jocurilor, la rîndul ei, devenită mai bogată și mai importantă decît oricare altă industrie media, a devenit un instrument al propagandei și manipulării. De asta nu mai putem scăpa.

Atît în conținutul jocurilor, cît și în mediul creat de acestea, avem deja suficiente exemple de propagare a unor agende politice și ideologice – și mi se pare amuzant cum lucrul acesta se reflectă în cine este Dușmanul din serii precum Fallout, Call of Duty, Crysis șamd. În general, profilul Dușmanului, conturat de seriile populare de jocuri ce se desfășoară în lumea „reală”, este foarte bine mulat pe imaginea acestuia fabricată de Stăpînire, schimbîndu-se ca la comandă, după cum o cer nevoile celor care, pe lîngă televiziune și film, iaca, pun mîna și pe jocuri.

Iar slăbiciunea marilor firme din domeniu în fața presiunii politice și economice a fost demonstrată în ultima vreme de atîtea și atîtea ori. Ca un corolar al acestei afirmații vezi despre scandalul Blizzard/Hearthstone/Blitzchung/Hong Kong/China. Și este vorba despre o slăbiciune care nu ne ajută pe noi, jucătorii. Dimpotrivă.

Chiar mă întreb, pentru că tot am adus vorba despre China, cum ar fi fost în Civilization VI o republică comunistă, roasă de corupție, ce adoptă politicile industrializării avansate specifice capitalismului și are probleme cu orașul stat Hong Kong, căruia îi este întîi suzeran, după care îl anexează? Și cum ar fi trebuit să arate arborele civic al unei astfel de orînduiri, în care una dintre descoperiri, anume execuțiile publice pe stadion, poate fi îmbunătățită cu următoarea dezvoltare civică „pe ramură”: plata gloanțelor folosite să fie asigurată de către rudele celor executați. Totul, evident, ca o soluție la problema inexistentei corupții, nu?

Iar dacă tot avem religie în joc, de ce să nu avem și prigoana religioasă, ori etnică, pe principii ideologice de partid? De ce să nu apară, din acest motiv, minusuri la fericirea populației, ba chiar și la dimensiunea ei? Sau pe uighuri nu-i întreabă nimeni nimic atunci cînd apare un Civ? Nici pe cei care nu-și pot uita Holocaustul, nici pe armeni, nici pe zecile de milioane de victime ale comunismului și ale dușmanului său de moarte, capitalismul?

Știu că cer prea mult de la prea puțin. Știu că nu pot pretinde Civ-ului să pășească în zona activismului politic, dar pot să-i pretind să nu mai fie o momîie care se teme și minte prin „cocoloșirea” istoriei din cauza asta. Ea, pretendentă la titlul de Miss Popularitate la categoria World Strategy, se teme să facă pocinogul de a spune din proprie inițiativă dureroase adevăruri atunci cînd este întrebată, pe scenă: dar dumneavoastră cum ați vrea să schimbați lumea, domnișoară Firaxis?

Știu că nu pot pretinde jocurilor să pășească în zona activismului politic, dar pot să le pretind să nu mai fie momîile unor fricoși mincinoși.

Este adevărat că există titluri care au făcut pasul curajos către activismul politic. Puține, cîte sînt, merită tot respectul – și voi scrie într-o zi un articol pe această temă.

Ce se mai poate face, în acest context? Volatilitatea situațiilor la nivel mondial, cozile înnodate între guverne și corporații, între corporații și corporații, între servicii și servicii și între toate acestea la un loc, fac ca tontoroiul politicului să-și bată deja călcîiele în cerdacurile PC-urilor și consolelor noastre, cu puține speranțe de a mai putea fi îndepărtat vreodată.

Ce se mai poate face?

Singurul lucru pe care îl mai putem face este să ne păstrăm luciditatea. Știu că asta poate suna ciudat acum, din gura celui care, cum o spuneam, tocmai s-a manifestat ca un veritabil teoretician al conspirației. Dar prea multe teorii ale conspirației s-au dovedit mai puțin imaginative decît realitatea, prea multe coincidențe și prea multe batiste puse pe țambal au favorizat infractorul, fie și numai pentru ca acesta să se spînzure în celulă taman atunci cînd camerele de supraveghere sufereau o subită defecțiune, ca să nu ajungi să spui că, uite, conspirația teoretică este de-a dreptul o glumă bună pe lîngă sinistra realitate.

Așa că eu, unul, consider că trebuie să rămînem lucizi, să vedem, să semnalăm, să protestăm în felul în care ni se pare potrivit fiecăruia, dacă ni se pare potrivit. Să rămînem treji în fața inseminării jocurilor de către politic, oricît de mult ne-ar îmbia fascinantele iluzii fabricate de industria care ne va modela viitorul.

Și să nu uităm niciodată: sîntem gameri și nu sîntem proști!

P.S. Salut apariția Gretei și a DLC-ului de Civilization VI, readucător al poluării și chestiunii climatice ca elemente de joc. Atîta doar că nu pot să nu remarc anumite potriviri, precum cele de găsit numai într-o agendă bine organizată.

P.P.S. Mottoul editorialului „Cronica unei realități programate” este luat din Metallica. Am numit însă pe Hetfield ca sursă a citatului, deoarece mi se pare că el, textier al piesei, trebuie individualizat ca un remarcabil poet pentru multe dintre versurile scrise pentru Metallica.