Rîndurile următoare sînt inspirate de afirmația domnului Raed Arafat despre plimbarea animalelor de companie pe timpul nopții, consemnată de Digi24: „Poate că le convingem să nu ceară plimbare atunci”.

 

Un cetățean își plimbă cîinele.

Un polițist observă un cetățean care își plimbă cîinele.

În mintea polițistului se înfiripă un gînd din cele obișnuite: ce lucru ciudat, iată un om care își plimbă cîinele. Oare de ce își plimbă cîinele acest om?

Gîndul este apoi verbalizat: cetățene, de ce îți plimbi cîinele la această oră tîrzie?

Cetățeanul răspunde: nevoile fiziologice ale acestui cîine care îmi este prieten și animal de companie m-au determinat să părăsesc siguranța căminului.

Răspunsul cetățeanului îl pune în încurcătură pe polițist.

Un cetățean cinstit ar fi scos adeverința de la angajator sau o declarație pe proprie răspundere. Un infractor ar fi fugit sau, în cel mai rău caz, i-ar fi tușit în față. Cetățeanul, în schimb, nu avea nici adeverință, dar nici nu fugea.

În fața polițistului, omul cu o lesă în mînă și cu o punguță în cealaltă apare brusc ca o rană purulentă în realitate. O himeră – jumătate infractor, jumătate om.

Polițistul studiază atent imposibilitatea legală din fața lui și realizează că a întîlnit un adversar redutabil. Probabil un sociopat din aceia despre care vorbea domnul Arafat la televizor. O ființă care nu poate fi învinsă cu mijloace convenționale. Subtilitatea este cuvîntul cheie în această situație.

În mintea polițistului, o scînteie de imaginație intră în coliziune cu un protogînd.

E un moment de maximă însemnătate. Se naște un nou univers. Trecutul, prezentul și viitorul devin una. Protogîndul polițistului, detonat de scînteia de imaginație, se întrupează într-o ființă de foc care luminează pentru o fracțiune de secundă o peșteră în care un hominid întinde un os unui lup lihnit de foame. Lupul linge mîna hominidului, după care se lasă întunericul.

Polițistul plutește gol și translucid într-un ocean cosmic de posibilități, iar posibilitățile se lovesc de epoleții săi de cleștar însuflețind Universul nou creat cu sunete cristaline de clopoței.

Pentru o clipă, polițistul închide ochii și se lasă în voia curenților cosmici.

După o eternitate, polițistul deschide ochii. În jurul său este 7 noiembrie 2020, ora 23:30. Nimic nu s-a schimbat. Doar el. El nu mai este polițist. Este Investigator. Destinul său este să dezlege misterul himerei cu lesă și punguliță. Acum, în schimb, are o armă. Zeci de milenii de inteligență cosmică așteaptă să fie descătușate pentru a stabili ordinea naturală.

CETĂȚENE, bubuie vocea Investigatorului, AI ÎNCERCAT SĂ-I EXPLICI ACESTUI ANIMAL DE COMPANIE CĂ SITUAȚIA CURENTĂ NU PERMITE SATISFACEREA NEVOILOR FIZIOLOGICE ÎN EXTERIOR DUPĂ ORA 23:00?

În depărtare, un bebeluș trezit din somn plînge.

Mama sa îl ridică din pătuț și încearcă să-l hrănească.

Bebelușului, însă, nu îi este foame.

Bebelușul știe că, undeva, în același oraș cu el, tocmai s-a născut un zeu. Un zeu cu cașchetă.

Și lumea nu va mai fi la fel.