left click Ghinea

mai ales despre jocuri

AUDIO_Superlux_HD330_featured

Superlux HD-330

La cîteva zile după ce mi-au sosit acasă căștile Superlux HD-681 și am avut ocazia să le ascult, eveniment ce a dus la apariția unui review despre ele, am hotărît că este cazul să „investighez” marca Superlux la modul extins. Asta însemna că trebuie să fac rost de cît mai multe dintre produsele Superlux, pentru a le recenza. Dar, cum știu din experiență că anumiți distribuitori, în special dintre cei non-IT, anume din domeniul sculelor pentru muzicieni profesioniști, sînt reticenți în a trimite produse pentru review, mi-am zis că din contribuția patronilor mei voi investi în cel puțin încă o pereche de căști Superlux. Așa se face că, după o atentă examinare a opțiunilor disponibile în stoc la vremea aceea, am ales modelul Superlux HD-330, pe care l-am primit a doua zi după ce le-am comandat de la același magazin online de unde mi-am luat și HD-681-urile. Recunosc faptul că m-am grăbit să le cumpăr, pentru că era încă activă reducerea de Black Friday, una deloc de neglijat – iar eu sînt foarte atent cu banii patronilor mei.

Pentru referință, mi se pare semnificativ de menționat diferența de preț actuală dintre cele două modele. Pe pagina fly-music.ro, la momentul scrierii acestui articol, HD-681 este la 92 lei, în timp ce HD-330 este la 139 lei. La nivelul prețurilor la care se pot găsi căștile Superlux, diferența de 47 de lei între cele două modele înseamnă și o marcată diferență de clasă. De aceea, dacă HD-681 mi-au plăcut atît de mult, atunci mă aștept să mă întrebați cu legitimă curiozitate: dar despre HD-330 ce crezi, neică?

Geaca lor de vinilin

Păi, în primul rînd să vă zic despre materiale, construcție și ergonomie. Plasticul despre care vorbeam în articolul despre HD-681 se regăsește și aici, doar că este mai bine finisat. Părțile de plastic ale modelului HD-330 sînt mai plăcute la vedere și atingere, lăsînd chiar o impresie bună. Este adevărat că aici are o contribuție și dragostea de căștile mele Superlux, ce a crescut în intensitate în cele cîteva luni de cînd le folosesc zi de zi. Iar cînd intervine sentimentul, cam orice plastic este fantastic.

Banda metalică ce unește cupele căștilor este neagră, cu finisaj fin de perie metalică. Pernițele căștilor și învelitoarea benzii metalice sînt făcute dintr-un vinilin moale, plăcut la atingere, ce lasă impresia că se va uza, pînă la urmă, la folosire intensă. Cît de repede se va întîmpla acest lucru nu pot estima, dar nici nu-mi fac griji, pentru că se găsesc schimburi pentru aceste componente, făcute anume pentru căștile pe care modelul Superlux le copiază, anume Beyerdynamic-urile din seria DT. Ba se pare chiar că și pernițele de căști AKG K-240 s-ar potrivi. Deși prețul acestor „piese de schimb” ajunge la un total ce depășește pe cel al căștilor în sine, le-aș considera mai degrabă un upgrade la o calitate a materialelor pe care HD-330-urile o merită cu prisosință.

Sub aspectul ergonomiei, primul lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că oricine are un cap mai mare decît al meu nu le va putea folosi. Eu am o devlă medie ca dimensiuni, deci, aceia dintre voi care au mai mult loc pentru glagore decît majoritatea populației să fie avertizați: ca de obicei, lucrurile bune nu sînt pentru ei. Am reușit să folosesc HD-330-urile cu oarecare emoții, numai după ce le-am reglat la maximul dimensiunii posibile.

Al doilea lucru care mi-a atras atenția a fost acela că forța cu care banda metalică apasă căștile pe cap este destul de mare, nu chiar cît să deranjeze, dar cît să o simți. Cu toate acestea, după ore bune de purtat aceste căști pe cap, nu am simțit niciodată disconfort cu adevărat. Este drept că, din cauza materialelor, un pic de transpirație apare, dar problema este „îndulcită” de faptul că urechea intră complet în cupa acestor căști, ceea ce reduce mult din transpirație, ce ar fi fost mult mai prezentă și mai enervantă dacă pernițele căștilor ar fi apăsat pavilioanele urechilor. Sub aspectul confortului, acesta este unul dintre avantajele hotărîtoare ale căștilor circumaurale asupra celor supraaurale.

În ce privește greutatea, HD-330-urile nu pun niciun fel de probleme, sînt foarte ușoare. Este adevărat că HD-681-urile sînt mai ușoare cu vreo 60 de grame și, per total, sub aspect ergonomic, mi se par superioare HD-330-urilor. Dacă vreau să mă joc vreme îndelungată, fără niciun fel de discuție prefer modelul mai ieftin de la Superlux, pe care aproape că nu îl simt pe cap.

V-aș avertiza aici asupra cablului modelului HD-330. Acesta are lungimea de 3 metri, dar este dintre acelea spiralate strîns, ce au, fără extensie, o lungime de aproximativ 1 metru. Mă rog, așa este și cablul modelului Beyerdynamic original, ceea ce mie îmi place foarte mult ca idee, deoarece este stilul vechi de cablu de căști and it takes me way back. Numai că în cazul HD-330-urilor, cablul este mai tare, mult mai puțin elastic spiralat decît cel al căștilor Beyerdynamic, ceea ce înseamnă că nu prea puteți să le folosiți conectate la un amplificator aflat la distanță de voi, sau care are mufa de cască la spate (cum este cazul cu interfața mea TC Electronic Desktop Konnekt 6.

Practic, Superlux HD-330 nu se pot folosi în mod normal fără un cablu audio prelungitor. După îndelungi căutări și deliberări interioare, m-am hotărît la acesta, produs de DAP Audio. Este vorba de un cablu solid, bine izolat, flexibil , ce nu pare să influențeze sub nicio formă sunetul căștilor HD-330. Trebuie, deci, ca la costul acestui model de căști să adăugați și pe cel al cablului audio de prelungire. Da, se găsesc pe piață cabluri de acest fel mai ieftine (în special dintre cele cu mufe jack mic stereo mamă – jack mic stereo tată, ce pot fi folosite cu HD-330 prin intermediul unui adaptor jack mic stereo – jack mare stereo). Totuși, deși acestea se pot găsi la magazine de tip supermarket aflate în apropierea voastră, mai bine este să luați un cablu cel puțin la fel de bun precum cel ales de mine, chiar dacă se adaugă la asta și cheltuielile de expediție. Per total, veți ieși foarte cîștigați.

În fine, cred că ar trebui să mai menționez aici felul în care sînt împachetate căștile HD-330. Ele vin într-o cutie de plastic dur, pusă într-una normală de carton. Cutia de plastic este foarte utilă, atît pentru transport, cît și pentru stocare. Eu îmi țin HD-330-urile la îndemînă, în cutia lor de plastic, astfel ele ocupînd puțin loc și fiind ferite de praf. Și, cum în orice oraș mai măricel din țara noastră praful este o problemă omniprezentă, nu pot să spun cît de mult apreciez cutia asta de plastic care mă scapă de una dintre cele mai mari griji pe care le am cu căștile – aceea de a le menține curate.

Proba Templului

Sincer să fiu, mi se pare că nu este mare lucru de spus despre sunetul redat de căștile Superlux HD-330. Ar fi suficient să zic că este echilibrat, detaliat și fin în frecvență înaltă, deschis și percusiv. Dar poate că niște explicații în plus nu ar strica, nu?

În primul rînd, după cele vreo 2-3 zile de rodaj obligatorii cam la orice cască, am fost fericit să constat că, într-adevăr, așa precum o arată și prețul, HD-330 sînt cu o clasă peste HD-681. Ceea ce remarci din start este detaliul crescut în frecvență înaltă și faptul că înaltele prezintă o delicatețe bine definită, nici un moment nu am perceput vreo asprime la aceste căști. Mediile, la rîndul lor, sînt detaliate și nuanțate, vocile avînd prezență și impact, dar fără a acoperi niciun moment restul materialului audio. Joasele te surprind foarte tare, deoarece la primul contact cu HD-330-urile ai impresia că acestea sînt mai prezente în joasele înalte, decît în zona de bas profund. Funny thing, nu pot să uit șocul resimțit atunci cînd am pus albumul „Green Temple” al lui Ren Toudu și am luat direct în față basul cu adevărat adînc și puternic de care sînt capabile aceste căști.

Am descoperit albumul cu pricina cu cîțiva ani în urmă, cred că mulțumită faptului că urmăresc canalul de Youtube „The Psychedelic Muse”. M-a izbit din prima audiție, mi-a plăcut enorm și am sesizat că are calități de material de testare pentru sistemele audio. În special piesa care dă și titlul albumului, „Green Temple”, prezintă cîteva elemente aparte. În primul rînd, întreaga piesă este bazată pe depășirea semnificativă a dinamicii întregului lanț audio prin care este înregistrată, dar nu ajunge în distorsiune neplăcută pentru că producătorul a făcut uz la modul cel mai abil de saturația analogică pentru a preveni acest lucru.
Însă acest uz de saturație este dus atît de mult către limită încît saturația devine un instrument muzical în sine, căpătînd aproape calități tonale și revendicîndu-și propria poziție în spectrul audio și în ansamblul de sunete al piesei. Pe orice sistem audio, această piesă, „Green Temple” a lui Ren Toudu, este o veritabilă piatră de încercare. Dacă sistemul audio nu îi face față, veți auzi un talmeș-balmeș pulsatoriu de sunete înecate în bas și ecou, punctat ici și colo de înalte, aproape ca un accident. Dacă sistemul audio face față acestei piese, veți auzi distinct cum intră în acțiune saturația pe sunetele pline de energie și cum tocmai caracterul tonal și ritmic al acestei saturații dă sens și viață piesei, strunind in extremis forțele ce concurează pentru un loc audibil în spectrul sonor.

Îi mulțumesc prietenului meu Ciolan, care mi-a făcut acest album cadou de Crăciunul trecut, oferindu-mi astfel posibilitatea de a-l utiliza ca test în forma lui lossless – ba chiar de „.wav”, pentru că este un material atît de sensibil încît devin paranoic și mă feresc chiar și de FLAC în cazul lui, ceea ce e o prostie, dar, na…

Recunosc faptul că am avut emoții atunci cînd am dat pentru prima oară play albumului „Green Temple” al lui Ren Toudu prin căștile Superlux HD-330. Iar emoțiile s-au dovedit a fi parțial justificate, pentru că aceste căști au făcut cu greu față, dar au făcut față! Au trecut testul! Nu s-au comportat impecabil, era loc de mai bine, în special în ce privește separația sunetelor, individualizarea lor în cadrul spațiului acustic, dar redarea albumului ăstuia al dracului de dificil a fost una plăcută, muzicală. Nu perfectă, dar oferind o surprinzător de mulțumitoare aventură sonoră.

Pînă la urmă, cred că singura observație – și nu reproș, sub nicio formă reproș – pe care aș face-o relativ la sunetul căștilor HD-330 este că m-aș fi așteptat să ofere un spațiu acustic (soundstage) mai larg și mai aerisit. Această așteptare este firească dat fiind faptul că HD-330 sînt căști semideschise spre deschise, avînd o suprafață intermediară de transmitere liberă a energiei din spatele difuzoarelor, mai mare decît la semideschise, dar mai mică decît la cele deschise. Dacă nu te gîndești, însă, la acest detaliu de construcție al căștilor și le judeci strict din perspectiva comportamentului la audiție, spațiul sonor al acestora este unul suficient de larg iar corpul fiecărui sunet este perceput ca distinct, cu o bună individualizare a poziției sale în spațiul stereo.

HD-330-urile au devenit, după cum vă imaginați, căștile mele de predilecție la ascultarea de muzică. Îmi place sunetul lor echilibrat, chiar dacă, da, se simte o prezență mai pregnantă a joaselor înalte, dar aceasta nu deranjează, ci pare doar să ajute la exprimarea personalității acestor căști în frecvență joasă către joasă de tot, pentru că se duc bine către subbass, nene, deși nu te-ai aștepta. Apreciez mult delicatețea și definiția înaltelor pe Superlux HD-330, pentru că nu mă obosesc la audiție. Și mă mai încîntă la ele și percusivitatea lor, redarea fără cusur a tranzienților rapizi. Practic, dacă este să le caracterizez într-un cuvînt, acesta ar fi „echilibru” – Superlux HD-330 au de toate în cantitatea potrivită, bifează cu succes, dar nu cu emfază, fiecare parametru ce trebuie luat în considerare în judecarea unor căști de calitate.

Interesant este faptul că nu obișnuiesc să le folosesc în jocuri sau în filme. Apelez aproape exclusiv la HD-681 pentru asta, în primul rînd pentru că sînt mai comode și, practic, nu le simți pe cap. În al doilea rînd, însă, am descoperit cu surprindere că o cască pe care o prefer la audiția muzicală, precum HD-330, nu îmi pare la fel de potrivită în jocuri sau filme. Pur și simplu, pe lîngă argumentul confortului, HD-681 mi se pare că sună mai natural, mai firesc, în jocuri și filme. Se poate să fie doar o chestiune subiectivă, iar percepția altora să difere, dar, eu unul, sînt fericit că am putut, plătind o sumă modică, să îmi acopăr necesitățile audio cu aceste două perechi de căști. Și da, HD-330 sînt și ele mai bune decît căști ce costă de cîteva ori mai mult. Vi le recomand, sînt din acea categorie de căști cu care literalmente nu poți greși, atît sînt de capabile și de versatile.

O singură problemă se pare că ar fi – este vorba despre stocurile de HD-330. Și nu este cazul doar al celor din România, unde, cam pe la toate magazinele care nu le mai au în depozitul propriu, data estimată a sosirii lor ar fi cam prin luna aprilie. Dar chiar și pe thomann.de eram avertizat la data scrierii acestor rînduri că trebuie așteptat cel puțin o săptămînă pînă la sosirea căștilor. Iar la alte modele situația este și mai rea, fiind vorba chiar de luni de zile. Pare să fie un leitmotiv al vremurilor noastre, cel al absenței produselor în stoc. Din fericire, cel puțin la căștile Superlux, prețurile nu cresc, ci rămîn la acel nivel care le face o mai mult decît atractivă opțiune pentru cei interesați de un sunet fără compromisuri… la un buget compromis.

 

Dacă doriți să mă citiți și auziți în continuare, vă rog frumos: patronați-mă! Am și o pagină de PayPal, dacă aceasta vă este mai la îndemînă. Mulțumesc.